Get Adobe Flash player

În căutarea unei minuni


De multe ori observ că oamenii aleargă din loc în loc în speranța înfăptuirii unei minuni. Împovărați de probleme sau de neputințe trupești, aud de câte o icoană făcătoare de minuni sau de câte un lăcaș unde preoții se roagă cu râvnă. Toate sunt bune, nimic de spus, dar omul uită ce este mai important: uită să privească spre adevărata minune ce se înfăptuiește în Sfânta Biserică, în timpul Sfintei Liturghii.
Am fost întrebată de un cunoscut, când mă aflam în vizită la una din mănăstirile din Nordul Olteniei, dacă cred în minuni, întrebare la care am răspuns cu da. Surprinsă, acea persoană m-a întrebat dacă am văzut vreo minune. Răspunsul meu a fost afirmativ. I-am explicat că cea mai mare minune se desfășoară sub ochii fiecăruia dintre noi, se petrece în timpul Sfintei Liturghii, în momentul prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului, la Sfânta Epicleză, când Duhul Sfânt coboară la invocarea preotului peste Sfintele Daruri și acestea se preschimbă tainic, din pâine și vin, în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Ce minune poate să fie mai mare ca Jertfa Euharistică? Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pentru fiecare dintre noi ca prin El să gustăm veșnicia. El a biruit moartea și prin El, prin jertfa Lui, am biruit-o și noi.
Minunile sunt în jurul nostru la tot pasul, dar noi nu avem ochi, nu mai avem nici timp să le observăm. În Sfânta Biserică sunt nenumărate, de la Sfintele Taine ce revarsă asupra creștinilor daruri și har, la slujbe pentru diferite trebuințe, la sfințirea apei până la mărturii ale oamenilor ce au primit ajutor de la Bunul Dumnezeu în urma rugăciunilor săvârșite cu multă credință. Văd pe stradă oameni trecând grăbiți. În graba lor, uită să mai privească în stânga și în dreapta, uită să mai observe un mugur, o frunză, o floare. Anotimpurile trec cu miracolul lor, primăvara cu pomii ei ninși cu flori, vara cu verdeața ei bogată, toamna cu arămiul ce pictează chipuri de frunze ce încearcă să sperie printr-o limbă de foc clipa supremă, iarna cu ornamentele-i de cristal, și omul grăbit uită să le mai adune în suflet.
Ce frumos cântă păsările în zorii zilelor călduroase, dar omul zilelor noastre pare că nu mai aude și aleargă în treaba lui…
Atât de abătuți sunt oamenii, încât adesea trec pe stradă pe lângă alți oameni și nu-i observă. Trec de parcă ar fi trecut pe lângă niște pietre neînsemnate. Adesea se întâmplă să aud pe câte cineva reproșându-i cuiva că a trecut pe lângă el fără să-i dea binețe, reproș la care vinovatul îi explică că din cauza prea multor griji zilnice nu l-a observat.
Așa este. E suficient să privești în jur și să observi oameni trecând pe lângă oameni fără să tresară, fără să întoarcă privirea. Merg repede spre a îndeplini o mulțime de sarcini și uită să trăiască cu adevărat, uită să se mai bucure de minunile ce se întâmplă zilnic în jur, de la prima rază a răsăritului de soare, de la bobița de rouă pe care alunecă o insectă, până la râsul cristalin al unui copil, până la bucuria că exiști, că respiri, că te miști, că ești sănătos.
La sat mai zărești câte un bătrân la poartă cum privește cu blândețe, cu sufletul cald, câte un trecător și îi urează „Ziua bună“, chiar de e un străin. Cândva, la sat, lucrul începea în zori. Până să mângâie prima rază de soare văzduhul, bărbații au doborât deja iarba cu coasa, iar femeile au terminat de gătit prânzul și de îngrijit animalele, ca să poată merge și ele să lucreze pământul. Urmau alte etape ale lucrului, dar nimeni nu era încruntat, toți erau plini de viață, se bucurau de fiecare miracol din jur. Acum, nu mai știu câte case mai respectă la sat același ritual, poate doar bătrânii ce așa au fost deprinși. Lumea e într-o continuă schimbare. Nu e rău nici așa, rău este când de dragul așa-numitului modernism uiți să trăiești, uiți să te bucuri de viață, uiți să mai alergi desculț prin iarbă și să simți energia scoarței terestre cum îți pătrunde treptat prin piele în toată făptura, învăluindu-te cu bună dispoziție, cu sănătate. Totul e bun, dar nimic în exces. Așa cum băutura și mâncarea fără cumpătare te pot îmbolnăvi, tot așa și goana după a aduna bani peste bani și a-ți mări mereu și mereu „hambarul“, de parcă ai trăi eternitatea pe acest pământ, te poate distruge.
Știința a făcut progrese mari, un lucru extraordinar de util. Munca omului se desfășoară mult mai ușor sub soare, dar omul nu e mulțumit cu liniștea colibei sale și se împovărează peste puterile lui. Așa uită să se mai bucure că trăiește sub soare. Atunci când neputința îi atinge ființa, se uită speriat în jur şi observă că e tare târziu. Nici nu știe cum a trecut timpul pe lângă el, cum a trecut prin primăvară, prin vară, prin toamnă. Ar vrea să se poată bucura puțin de razele de dimineață ale soarelui și de cântecul păsărilor din zori, și întinde mâinile rugător după o minune.
Cât de repede trec toate! Mereu căutăm câte o minune, dar suntem orbi. În jurul nostru totul e o minune. Până și simplul fapt că existăm e o minune.
Ana-Cristina POPESCU

Lasă un răspuns

Traducere