„Nabucco”, la un metru sub pământ


Aşa după cum am scris în ediţia noastră de săptămâna trecută, în data de 13 mai, la sediul Primăriei Caransebeş a avut loc o dezbatere a proiectului privind Gazoductul „Nabucco”, din punct de vedere al impactului asupra mediului. Gazoductul, care va porni de la Marea Caspică şi va ocoli Rusia, va avea o lungime de 3.300 de kilometri şi va străbate cinci ţări implicate în proiect, 460 de kilometri urmând să tranziteze teritoriul României, 100 dintre aceştia trecând prin Caraş-Severin. Conducta va intra în judeţ pe la Topleţ, urmând traseul Mehadia – Domaşnea – Teregova – Turnu Ruieni – Caransebeş şi va ieşi spre Timiş prin zona Constantin Daicoviciu – Sacu.
În Caraş-Severin, construcţia gazoductului va demara în 2015 şi este estimat să dureze patru ani, conform declaraţiilor reprezentanţilor „Nabucco Gas Pipeline România”, prezenţi la întâlnirea de la Caransebeş. Cei 108 kilometri de conductă care vor tranzita Caraş-Severinul de la Topleţ până la Sacu vor fi amplasaţi în totalitate în subteran, la o adâncime de cel puţin 1 metru, iar perioada de operare a gazoductului va fi de 40 de ani.
Din punct de vedere al organizării, pe raza judeţului vor fi realizate două depozite de ţeavă, la Mehadia şi Constantin Daicoviciu, precum şi o organizare de şantier la Domaşnea.
În ceea priveşte impactul asupra mediului, se consideră că acesta nu va fi unul major, chiar dacă gazoductul traversează situl Natura 2000 Domogled-Valea Cernei şi Parcul naţional cu acelaşi nume, dar şi râul Timiş, între Rusca şi Prisaca. Conducta va avea şi o zonă de protecţie de 12 metri şi o alta de siguranţă de 400 de metri, în care construirea se face doar cu acordul proiectantului şi al operatorului gazoductului.

Bianca METEŞ