Liliana Danci, bilet pentru Balcaniadă


Prima etapă a Campionatului Naţional de Alergare Montană, de la Slănic Prahova, desfăşurată în data de 12 mai, a evidenţiat drumul ascendent al atletei caransebeşene Liliana Danci, legitimată la CSM Reşiţa. Sportiva antrenată de prof. Iuliana Popescu, şeful Catedrei de Atletism a Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş, s-a impus clar în proba de 8.000 de metri, cu timpul de 43 de minute şi 48 de secunde, rezultat în urma căruia şi-a asigurat calificarea la Balcaniada ce va avea loc în ţara noastră, duminică, 16 iunie. „Lili a făcut o cursă foarte bună, ne-a spus prof. Iuliana Popescu. A câştigat cu un avans de un minut şi jumătate faţă de a doua clasată, Denisa Dragomir, fostă campioană mondială şi europeană la junioare, la Alergare montană. Astfel, sportivele clasate pe primele patru locuri vor face parte din echipa României, pentru Campionatul Balcanic de Alergare Montană. Să sperăm că Lili se va prezenta cât mai bine”.