Muzeul caransebeşean, „zugrăvit” cu flori de primăvară


La mijlocul săptămânii trecute, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş a organizat, cu implicarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vernisajul expoziţiei de pictură intitulată ,,Primăveri, semnată de Felicia Trales Carlos. Evenimentul cultural a avut loc în sala de expoziţii temporare a muzeului, cu participarea unui inimos public admirator al artei contemporane.

Piesele expuse prezintă peisaje din natură, emanând un impact emoţional deosebit. Gama culorilor abordate este dominată de nuanţele de albastru şi galben, reuşind să se creeze astfel o atmosferă de veselie şi relaxare, precum şi ideea de luminozitate.

Este o onoare faptul că Felicia Trales Carlos expune în această perioadă la Caransebeş. Chiar în urmă cu 150 de ani, aici s-au pus bazele unei Şcoli de artă care l-a dat culturii universale pe reputatul pictor Corneliu Baba. De aproape un an de zile, încercăm să o aducem pe distinsa doamnă la Caransebeş”, a spus în debutul manifestării directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Adrian Ardeţ.

Trăim în culoare, iar aceasta ne influenţează viaţa prin calitatea şi cantitatea sa. Albastrul, culoarea cerului senin, are o spiritualitate deosebită, pe care însă nu o conştientizăm cu toţii la modul adecvat. Expoziţia la care asistăm ne invită să ne reconectăm la albastru. Este o explozie de bucurie!”, a precizat artista vizuală timişoreană Lia Popescu.

Felicia Trales Carlos are o relaţie deosebit de specială cu arta. Nu face compromisuri şi formule, picturile sale fiind bucăţi din sufletul ei, seminţe de conştiinţă artistică. Şi, ca orice artist serios, nu a făcut rabat de la calităţile ei veritabile, a ştiut să îşi respecte promisiunile faţă de sine. O aplaud pentru că a reuşit să mă impresioneze!”, a menţionat managerul Teatrului de Vest din Reşiţa, Nicolae Dimitrie Vlădulescu.

Vă mulţumesc din suflet pentru primirea făcută şi participarea la eveniment! Chiar nu ştiam că pictez aşa de frumos şi că arta mea va fi atât de apreciată la Caransebeş”, a adăugat autoarea expoziţiei, cu modestia şi sensibilitatea specifice unui veritabil artist.

Scopul acţiunii culturale a fost acela de promovare a picturii româneşti contemporane în Banatul Montan şi de consolidare a legăturii dintre artist şi publicul de aici.

Felicia Trales Carlos s-a născut în localitatea Biniş, judeţul Caraş-Severin, şi a studiat pictura la Şcoala Populară de Artă din Reşiţa. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Reşiţa, din anul 1999, membră a ,,Artistes Peintres Independants Ariegeois” Franţa, din anul 2000, şi a ,,Landscape Artists International” SUA, din anul 2007. Din 2002 s-a stabilit în Portugalia. Are lucrări în colecţii private în mai multe ţări ale Europei, dar şi în Statele Unite ale Americii, Canada, Noua Zeelandă şi Emiratele Arabe Unite.

Expoziţia de pictură din cadrul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş poate fi admirată de iubitorii de artă, natură şi frumos până în data de 31 decembrie.

Vasi POPESCU