Mihail Rădulescu schimbă prefixul cu o carte


Zilele acestea, cunoscutul scriitor caransebeşean Mihail Rădulescu schimbă prefixul, el împlinind o frumoasă vârstă, la care înţelepciunea se împleteşte fericit cu tinereţea spiritului şi cu verva scrisului său. Şi dacă tot aniversează 70 de ani, fostul judecător s-a gândit că ar fi frumos să-i marcheze scoţând o nouă carte, care să fie un cadou pe care şi-l face sieşi, dar şi cititorilor săi. Astfel, chiar miercuri a ieşit de sub tipar volumul intitulat „Vremuri şi moravuri”, publicat la Editura „Mirton” din Timişoara, o antologie care cuprinde cele mai importante texte apărute în „Catrene fără recurs”, „Fără drept de apel”, „Condamnat cu… suspendare” şi „Recunosc, sunt (ne)Vinovat”, cărora li se adaugă încă 35 de noi catrene, scrise în ultima perioadă.

Cu acest prilej fericit, redacţia ziarului îi urează colaboratorului şi tânărului septuagenar Mihail Rădulescu La mulţi ani minunaţi şi la cât mai multe cărţi! (S. Berger)