Mihai Viteazu, la Caransebeş



La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, la Caransebeș s-a conturat o viață artistică deosebită, iar unul dintre exponenții acesteia a fost Bartolomeu/Bartolomei Delliomini.
„Pe lângă numeroasele biserici unde a executat pictura interioară într-un stil modern care-l face faimos şi mult solicitat, adevărata sa activitate artistică este îndreptată spre portretistică, pe care o realizează cu minuţia artei academice, precum şi spre lucrări cu subiecte istorice”, scrie Rodica Vârtaciu – „Consideraţii asupra centrelor de pictură românească din Banat în sec. al XlX-leaˮ, în Tradiţie şi Postmodernitate, 200 de ani de artă plastică în Banat, Editura Graphite, 2012.
Una dintre lucrările de mare măiestrie portretistică este tabloul ce îl reprezintă pe Mihai Viteazu. Tehnic folosită pentru realizarea acestuia este pictura în ulei pe pânză.
Bartolomeu Delliomini îşi dovedeşte măiestria ilustrând o celebră figură istorică într-o compoziţie portretistică amplă, punând în evidenţă emoţiile patriotismului românesc. Tabloul „Mihai Viteazu” impresionează prin complexitatea imaginii şi dimensiunea istorică, constituind un reper istoric important al artei din Banatul de Munte.
În prezent, lucrarea „Mihai Viteazu” se află pe simezele Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, într-o expoziție dedicată artei bănățene. (G. Luca)