Get Adobe Flash player

Microbuzele, visul împlinit al caransebeşenilor

Vizualizari: 220

O comisie formată din Ovidiu Chimigeriu, directorul SC Transal Urbis SRL, Petru Humiţa, Adelin Iacobici, ambii de la aceeaşi societate, Andrei Costan, viceprimarul Marius Isac, Vasile Megan şi Ioan Baneu, a cărei componenţă a fost aprobată în ultima şedinţă a Consiliului Local Caransebeş, a făcut joi, 31 mai, recepţia finală a celor două microbuze pentru transportul public de călători în municipiu.

Conform declaraţiilor directorului operatorului care asigură acest serviciu, Ovidiu Chimigeriu, în anul 2016, atunci când a preluat conducerea acestei societăţi, exista un contract cu o firmă bucureşteană care nu a reuşit să livreze cele două mijloace de transport, fapt pentru care contractul a fost reziliat în instanţă, reuşindu-se şi recuperarea sumei de 133.000 de lei pe care societatea a plătit-o ca penalităţi şi daune interese, după care, imediat, au fost demarate procedurile pentru o nouă licitaţie. „Ne-am bucurat când Casa Auto Timişoara a reuşit să se încadreze în sumele alocate din bugetul nostru conform Caietului de sarcini, iar din momentul încheierii licitaţiei şi până acum eu zic că am reuşit o colaborare foarte bună, microbuzele marca Mercedes fiind într-o stare excelentă. Costul unui microbuz este de 55.000 de euro, au o capacitate de 12 locuri pe scaune şi 10 în picioare, plus un loc pentru persoanele cu dizabilităţi, autovehiculul fiind prevăzut cu o rampă rabatabilă care asigură accesul acestora în interior, cu internet gratuit, la fel ca şi autobuzele care circulă acum în municipiu. Doresc să mulţumesc conducerii Primăriei pentru încrederea acordată echipei noastre, că vom reuşi să ducem la bun sfârşit acest proiect, consilierilor locali, precum şi colegilor mei care au pus umărul la realizarea lui, dar şi reprezentanţilor Adunării Generale a societăţii, care ne-au acordat tot sprijinul de care am avut nevoie”, a spus Ovidiu Chimigeriu.

Cele două noi achiziţii vor înlocui microbuzul pe care Transal Urbis l-a închiriat, urmând să circule pe rutele Valea Cenchii – Spital – Triaj, mai greu accesibile şi care nu pot fi acoperite de autobuzele cumpărate în anul 2016.

Eu am văzut deja microbuzele cu câteva zile în urmă, când au fost aduse, şi mi se par foarte bune, sunt deosebite, sunt produse de o firmă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, sunt echipate cu toate cele necesare standardelor actuale, există inclusiv o rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, şi au fost modificate în aşa fel încât să respecte toate normativele aflate în vigoare”, a spus primarul Felix Borcean.

Consilierul Valentin Dascălu, ales local şi în mandatul trecut, atunci când a fost votat bugetul pentru achiziţionarea microbuzelor, a spus că, după aproape doi ani de aşteptare, au sosit şi cele două mijloace de transport, care vor fi mai utile decât autobuzele. „Oraşul nostru nu are o populaţie chiar atât de mare, aşa că un microbuz e suficient pe anumite trasee, în felul acesta făcându-se şi economie de carburant. E foarte bine că nu s-a renunţat la ele, şi în Consiliul de Administraţie, şi în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Transal am insistat să nu dăm altă destinaţie banilor, ci să aşteptăm microbuzele. Iată, după atâţia ani, e în sfârşit un vis împlinit pentru locuitorii oraşului”, a mai declarat Valentin Dascălu.

Sonia BERGER