Festivalul Naţional de Epigrame şi-a desemnat câştigătorii


Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă de la Caransebeş, desfăşurată sâmbătă, 4 septembrie, şi-a desemnat câştigătorii. Dintre cei 76 de concurenţi din ţară şi din Republica Moldova, juriul a stabilit ca locul I să-i revină lui Gheorghe Bălăceanu, din Iaşi, urmat de Gheorghe Bîlici din Chişinău, locul al III-lea fiind ocupat de Nicolae Mihu, din Sibiu. Menţiunea I i-a fost acordată Sorinei Dinescu din Ploieşti, iar menţiunea a II-a lui Nicuşor Constantinescu din Bucureşti. Câştigătorii primelor trei locuri şi ai celor două menţiuni puse în joc au primit premii acordate de Hotel Palace Group. De asemenea, au mai fost acordate trei premii speciale lui Ionuţ-Daniel Ţucă din Medgidia, Mihai Sălcuţan din Buzău şi lui Petre-Gigea Gorun din Craiova. Premiile acestora au fost oferite de Primăria Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru” şi societatea Filupres.

Acţiunea, organizată de Primăria municipiului, Casa de Cultură „George Suru” şi Cenaclul de epigramă „Apostrof”, s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Cercului Militar şi s-a bucurat de participarea a aproape 40 de mari epigramişti români şi moldoveni. (C. Senco)