Medicina de familie, șchioapă în județ


Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin a dat recent publicității analiza referitoare la numărul medicilor de familie, raportaţi la populaţie. În cazul județului nostru, există 160 de medici de familie, deși, conform structurii populaţiei, pentru buna funcționare a sistemului ar fi necesari 196.

„Analizând necesarul de medici de familie în funcţie de populaţia cu domiciliul în localităţile județului, zonele deficitare din punctul de vedere al existenţei medicilor de familie sunt Reşiţa, Anina, Bocşa, Moldova Nouă, Berzasca, Berzovia, Brebu Nou, Bucoşniţa, Caraşova, Cărbunari, Ciudanoviţa, Cornereva, Doclin, Domașnea, Gârnic, Goruia, Marga, Măureni, Obreja, Pojejena, Slatina-Timiş şi Vrani. Unele dintre aceste localităţi nu au deloc medic de familie şi cetăţenii sunt înscrişi pe lista unuia din localităţile apropiate, iar în altele medicii de familie sunt aglomeraţi“, a declarat Mirela Zeman, director Relaţii contractuale în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

Bugetul alocat judeţului pentru asistenţa medicală primară este de 18,7 milioane de lei, care, în opinia reprezentanților CJAS, asigură decontarea activităţii medicilor de familie pentru anul în curs.

La sfârșitul lunii iulie – a mai spus Mirela Zeman –, au fost perfectate contracte pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă, cu un număr de 20 de medici de familie, în vederea acordării serviciilor prin cele patru Centre de permanenţă din Caraş-Severin, respectiv cele de la Anina, Bocşa, Bozovici şi Soceni (foto).

Bianca METEȘ