Marcel Vela: „S-a făcut dreptate unui erou al județului”



În cadrul festivităţii de decernare a titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Cornelia Fetea, la începutul lunii septembrie, senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, prezent la eveniment, a propus preşedintelui Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, să aibă în vedere, în viitorul apropiat, decernarea aceluiaşi titlu şi ultimului partizan al Banatului de Munte, Nicolae Ciurică din Teregova, în etate de 91 de ani.
„Joi, 27 octombrie, în ședința festivă a Consiliului Judeţean, propunerea senatorului liberal s-a concretizat, Banatul de Munte având un nou Cetățean de Onoare în persoana ultimului partizan, Nicolae Ciurică, un om cât o istorie, care a luptat pentru democrație și libertate.
Emoționat, senatorul Marcel Vela a subliniat faptul că s-a făcut dreptate unui erou al județului.
Ajuns la 91 de ani şi jumătate, ultimul partizan al Banatului mărturisește că, de nenumărate ori, a fost la un pas de moarte, dar Dumnezeu l-a păzit mereu şi are şi dovada potrivit căreia, într-una din înfruntările de atunci, un glonţ a nimerit Noul Testament pe care îl avea în sacul cu merinde. Nicolae Ciurică a considerat că acesta a fost un semn divin şi de atunci nu s-a mai despărţit de această carte sfântă”, au mai scris liberalii cărăşeni pe pagina lor de socializare. (B. Meteş)