Manuela Ionescu deschide ferestrele spre Frumos 1


Galeria de artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din municipiul Caransebeş găzduieşte expoziţia de grafică şi pictură semnată de Manuela Ionescu. Vernisajul lucrărilor artistei, aflată la prima expoziţie, a avut loc miercuri, 11 iulie, în prezenţa unui public iubitor de cultură, extrem de numeros. „Goethe ne îndemna să nu lăsăm să treacă nicio zi fără să vedem, să citim sau să scriem ceva frumos. Din păcate, astăzi, datorită grijilor cotidiene, acest îndemn e mai greu de respectat. Tocmai de aceea, noi, cei din administraţia locală, ne gândim să dăm o anvergură tot mai mare manifestărilor culturale, astfel ca municipiul nostru să-şi păstreze vocaţia de oraş cultural pe care a avut-o din vechime, din vremea când Caransebeşul era socotit ca şi o capitală culturală a Banatului Montan”, a spus, în cuvântul de deschidere, prof. Nicolae Borcean, city-managerul municipiului.

La rândul lui, viceprimarul Cornel Galescu a ţinut să amintească asistenţei că va susţine mereu cultura şi sportul, pentru că, în opinia domniei-sale, acestea sunt lucrurile care ne leagă indisolubil de frumos. „Am intrat aici şi am văzut aceste ochiuri de culoare, aceste ferestre deschise către frumos legate strâns de ceea ce se întâmpla odinioară la Caransebeş, lucruri care ne obligă acum pe noi la păstrarea tradiţiei culturii şi a artei. Poate nu întâmplător, în spaţiul de lângă noi, în Consignaţie, se află frumuseţea artei trecutului, iar aici, cea a prezentului”, a mai adăugat proaspătul ales viceprimar al municipiului.

Expoziţia, care cuprinde mai mult de 90 de lucrări de pictură în acuarelă şi grafică, a fost prezentată de prof. Eleonora Bunea, cea care a şi îndemnat-o şi încurajat-o pe Manuela Ionescu să expună. „Mă gândesc la artiştii amatori cunoscători de artă, şi cred că ei, uneori, îşi pot exprima mai liber gândurile, descătuşaţi de toate, pe lângă profesioniştii încătuşaţi în anumite canoane. Doamna Manuela nu poate fi comparată cu o simplă amatoare, pentru că ea ştie să facă diferenţa dintre artă şi kitsch. Şi eu sunt filolog de meserie, dar am avut expoziţii nenumărate şi în ţară, şi în străinătate. Şi n-am avut complexe. Lucrările expuse aici au fost executate cu o migală extraordinară şi, chiar dacă ele reproduc o serie de fotografii foarte vechi, să ştiţi că ele nu sunt simple cópii. Ele reprezintă transpunerea într-o altă formă de artă, pentru realizarea cărora e nevoie de o muncă de chinez”, a mai adăugat prof. Bunea.

Prezent la eveniment, dr. Octavian Apahideanu a spus că, într-o lume a exagerării şi a cinismului, vernisajul unei expoziţii de artă se revelează ca o reconfortare. „Autoperfecţionarea, îmbunătăţirea, plăcerile de ordin superior se implică în formarea omului superior, iar dimensiunea artistică îl definitivează. Vă invit să vedeţi blândeţea, zâmbetul încurajator şi sustragerile, din când în când dintre noi, în lumea particulară. Lucrările pe care am avut bucuria să le văd o reprezintă pe doamna Manuela Ionescu. Lucrările materializează cu mijloace artistice, în manieră personală, un design psihologic fabulos şi interesant, care refuză convenţionalismul”, a mai adăugat dr. Apahideanu.

La rândul lui, prof. dr. Nicolae Borlovan s-a referit la aranjarea matematică a lucrărilor, dar şi la latura de intimitate creatoare a autoarei. „Exponatele transmit o anumită aplecare spre trecut, care vorbesc despre latura Manuelei Ionescu de îndrăgostit, dar şi despre cea de nostalgic. Aici se observă o latură pateistă, o anumită dragoste pentru lucrurile frumoase, ce mă determină să spun că Manuela Ionescu este un artist polivalent”, a mai spus dr. Borlovan.

În încheierea manifestării, autoarea lucrărilor a transmis un mesaj de suflet asistenţei, citând câteva gânduri scrise de Octavian Paler. Sensibilitatea momentului a fost amplificată de acordurile interpretate la pian de Anne Muntean. Lucrările rămân expuse pe simezele galeriei de artă până la sfârşitul lunii iulie.

Carmen SENCO

 


Un gând despre “Manuela Ionescu deschide ferestrele spre Frumos

Comentariile sunt închise.