„Semenicul”, la bilanţ


În primul semestru al acestui an, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost înregistrate 1.172 de situaţii de urgenţă. În 1.053 de cazuri, intervenţia a fost asigurată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, în 118 au intervenit Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, iar într-un caz situaţia a fost rezolvată de persoanele fizice aflate la faţa locului.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 161,61%, de la 448 în 2011, la 1.172 în 2012, cea mai mare creştere înregistrând-o numărul intervenţiilor SMURD (cu 361,43%), ca urmare a operaţionalizării acestui serviciu, în martie a acestui an. De asemenea, a crescut şi numărul intervenţiilor la arderi necontrolate, cu 155,43% mai multe acum, decât în primele şase luni ale anului trecut. Astfel, în primul semestru al anului, au fost înregistrate 196 de incendii (17%), 470 de arderi necontrolate (40%), 120 de alte situaţii de urgenţă (10%), 63 de acţiuni pentru protecţia comunităţilor (5%) şi 323 de cazuri de urgenţă asistate de SMURD (28%). Tot la nivelul judeţului, s-a mai intervenit în cazul a 75 de inundaţii, o alunecare de teren, au fost 24 de misiuni pirotehnice (din care una de distrugere de muniţie asanată), 18 evenimente publice, o avarie la conducte magistrale de transport gaze şi pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

Potrivit bilanţului ISU Caraş-Severin, pompierii au mai intervenit în primele şase luni prin opt acţiuni pentru protecţia mediului (sablare, spălare căi publice), 19 salvări de animale, 36 de alte intervenţii (transport/alimentare cu apă menajeră, deszăpezire staţii de autobuz, căi de acces auto şi pietonale, îndepărtarea zăpezii de pe acoperişuri, îndepărtarea ţurţurilor, deblocare de carosabil, deblocări de uşi, degajare elemente de pe acoperiş al unui bloc de locuinţe, degajarea cursului unui râu şi a unui pod blocate de aluviuni, degajare pod cale ferată, dar şi la 13 misiuni de descacerare, 250 de cazuri de asistenţă medicală de urgenţă (intoxicaţii, afecţiuni cardiace, prim-ajutor la accident rutier, traumatisme, afecţiuni medicale, neurologice/psihiatrice, 60 de cazuri de asistenţă de persoane.

În primele şase luni ale anului, ISU Caraş-Severin a mai intervenit la salvarea a 19 persoane, 31 de animale, 133 de păsări, valoarea bunurilor protejate ridicându-se la 40.366.600 de lei.

Carmen SENCO