Lecţie de Mediu la Caransebeş


Ziua Mondială a Mediului este aniversată, în fiecare an, la 5 iunie. Pentru a marca acest moment, Primăria Caransebeş, Colegiul Naţional „Traian Doda” şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici” au organizat marţi cea de-a XI-a ediţie a manifestării „Un mediu sănătos începe cu tine”.

Evenimentul a debutat cu un dialog privind necesitatea şi obligaţia noastră, a tuturor, de a ocroti şi proteja planeta pe care trăim. Pornind de la faptul că ne aflăm în proximitatea vacanţei de vară şi majoritatea copiilor urmează să-şi petreacă o mare parte din timp în aer liber, în natură, li s-a explicat elevilor că un corp sănătos nu poate exista într-un mediu sufocat de poluare, de aceea este esenţial să avem grijă de planeta noastră ca de noi înşine, deci este imperios necesar să păstram curăţenia, să avem grijă de mediul înconjurător, şi prin comportamentul nostru să oferim un exemplu în acest sens.

Totodată, am încercat şi noi, organizatorii, să explicăm încă o dată importanţa colectării selective a deşeurilor, care constituie baza refolosirii acestor deşeuri şi care se transformă în produse utile noi, iar în acest fel scade consumul de resurse naturale, în special petrol, apă şi energie.

Manifestarea a continuat cu „Marşul verzilor”, derulat între Bibliotecă şi Colegiul Naţional „Traian Doda” – Corp B, străbătând Centrul civic al oraşului. Pe tot parcursul drumului au fost împărţite pliante informative cu conţinut ecologic, încercându-se astfel sensibilizarea unui număr cât mai mare de cetăţeni cu privire la problemele legate de păstrarea calităţii mediului în care trăim.

Elevii prezenţi la manifestare au fost însoţiţi şi îndrumaţi de profesoarele Nicoleta Valuşescu şi Elena Lepădat.

Mircea MOSCOVICI