La Caransebeş, banii de la Consiliul Judeţean se duc spre spital şi baza SMURD



Până la urmă, săptămâna trecută Caransebeşul a primit de la Consiliul Judeţean suma de 1.530.000 de lei, bani care reprezintă alocarea din cota de 6 la sută din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor şi susţinerea programelor de dezvoltare locală şi de infrastructură, chiar dacă iniţial era vorba de 1.500.000 de lei.
„Nici măcar consilierii PSD nu s-au mai atins de Caransebeş, au înţeles, cred că asta a şi fost menirea mea, să explic de ce avem nevoie de aceşti bani şi de ce n-aş fi acceptat la vremea respectivă diminuarea, nici măcar cu 10.000 de lei, a sumei. Mai mult decât atât, spre surprinderea mea, suma alocată e chiar un pic mai mare, este vorba despre 1.530.000 de lei, cei 30.000 de lei venind cumva din acea «pedeapsă» aplicată oraşului Oţelu Roşu, pe care nu o comentez, dar cred că nu asta era maniera în care ar fi trebuit să se pună problema, să pedepseşti o comunitate, să iei, să împarţi… Dar până la urmă, zic eu, alocarea a fost una echilibrată, dându-se totuşi sume mai mari comunelor, cum cred că este firesc, şi ele au nevoie de bani pentru dezvoltare, iar localităţilor urbane, celor două municipii şi şase oraşe, li s-au alocat sume în mod destul de echilibrat, adică nu mă uit la dimensiunea oraşelor, nu comparăm Băile Herculane cu Reşiţa sau Caransebeşul, la fel cum nu putem compara nici Anina, Oraviţa sau Moldova Nouă, sunt oraşe mai mici decât cele două municipii, dar, având proiecte şi având nevoie şi de această finanţare, sigur că nu pot să mă supăr că aceste localităţi primesc bani. Trebuie să existe totuşi şi o solidaritate a primarilor, şi cred că dacă s-ar fi făcut un sondaj la prima alocare bugetară, prima împărţeală făcută de preşedintele Romeo Dunca, cred că în proporţie de peste 90 la sută primarii ar fi fost mulţumiţi. Dar, cum spuneam şi la vremea respectivă, cine-mparte parte-şi face. Aşa a fost dintotdeauna. Poate doar un preşedinte de Consiliu judeţean independent ar putea să facă o împărţeală aşa cum şi-o doresc cetăţenii de ani buni. Poate trebuie un moment zero. Poate că preşedintele Dunca, aşa cum îl ştiu eu, un om corect, ar fi şi vrut să o şi facă în mandatul lui. Nu cred că i s-a permis lucrul acesta, pentru că în jurul lui există partidul, care reprezintă nişte comunităţi care au prins momentul – suntem la putere, trebuie să facem exact cum au făcut şi ei cu noi, adică să primească sume mai mari. Nu ştiu când se va termina, sau dacă se va termina vreodată această luptă de gherilă între partidele politice şi cine ia mai mult. Am mai spus lucrul acesta, poate că era un moment potrivit, un moment de conciliere, pentru că ambele partide mari – Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal – sunt la putere, formează un guvern, şi era momentul în care să se petreacă în Consiliul Judeţean o alocare cât de cât mai aproape de adevăr, adică toate comunele să primească sume relativ egale, în funcţie şi de mărimea lor demografică sau teritorială, să se ia în calcul şi proiectele, să vedem odată o listă cu sume cu virgulă, nu doar cu trei zerouri la urmă. Asta denotă faptul că împărţeala se face lapidar şi matematic, nicidecum aplicat, în funcţie de necesităţile fiecărei comunităţi. E o împărţeală absolut arbitrară, dar care pare, la prima citire, că ar fi cât de cât echitabilă”, a spus primarul Felix Borcean.
La Caransebeş, cei 1.350.000 de lei vor fi direcţionaţi spre Spitalul Municipal de Urgenţă, deoarece acolo cheltuielile sunt foarte mari şi, în plus, anul acesta trebuie schimbată şi centrala termică, al cărei cost, cu tot cu instalaţia aferentă, se ridică la un milion de lei, iar 400.000 de lei sunt alocaţi Punctului de Operare Aeromedicală, care utilizează un elicopter SMURD.
Sonia BERGER