Get Adobe Flash player

Lăutari de altădată: Efta Botoca, un violonist pentru eternitate

Vizualizari: 667

Prin intermediul notarului Petru Schinteie din Caransebeş, am intrat în posesia unui compendium intitulat „Efta Botoca – un violonist pentru eternitate”, autori Dorin Aurel Cuibariu, Petru Gărău şi Florea Jebelean, Editura Mirton, Timişoara, 2016.

La una dintre edițiile Festivalului „Luță Ioviță”, din Caransebeș, maestrul Efta Botoca era președintele juriului. M-am prezentat cu unul dintre discurile domniei-sale, de unde mi-am ales o melodie, întrebându-l dacă îmi permite să adaptez un text și să o interpretez. Îmi amintesc cum domnia-sa, cu un zâmbet blând, mi-a spus: „Da, dragul meu Ștefan, poți să alegi mai multe melodii care-ți plac”, dându-mi totodată acceptul în scris pentru asta, dar și un autograf pe acel disc.

În cele ce urmează, redăm câteva impresii ale unor specialişti în folclor despre cel care a fost şi va rămâne mereu Efta Botoca.

Gheorghe Zamfir, cunoscut interpret la nai: „L-am cunoscut pe Efta Botoca în anul 1959, când era violoinist-solist în Orchestra «Barbu Lăutaru», a Filarmonicii «George Enescu». Atunci l-am ascultat prima oară pe Efta, care, prin sunetele, arcușul și repertoriul său unic, m-a fermecat și mi-a dat senzația de înălțare și purificare, făcându-mi sufletul de adolescent să vibreze așa cum numai florile vibrează când cade roua. Ani de zile l-am urmărit pe nevăzute, pentru ca în 1972, când mă pregăteam pentru marile mele turnee, să-l solicit să mă însoțească. A acceptat cu bucuria pe care o încearcă un copil când i se dă cadoul mult visat. Și am plecat… Un nume al cărui om a venit pe lume în anul 1925, în satul bănăţean Jebel, Efta Botoca. Odată format grupul a urmat o perioadă de repetiţii asidue. Aportul adus de Efta Botoca, mai ales cu doina bănăţeană, a fost hotărâtor. Avea în ţinuta sa, în arcuşul său, în felul în care expunea tema, o scurgere divină, de parcă cineva îl locuia, era un spirit în el care-l desăvârşea pe măsură ce cânta. Fenomenul era uluitor. Efta Botoca era în culmea apogeului. Fiecare sunet strălucea în piesele solo, în suitele orchestrale, și braciul său unic umplea de acorduri incomparabile sălile arhipline pe tot mapamondul. În anii 1960-70-80-90, pământul a fost impregnat cu cântecele noastre purtate de instrumentele româneşti neaoșe sau moștenite, trecute prin istorii și milenii de lacrimi, trude, dureri, războaie și încercări, pe care alte popoare nu le-au cunoscut. O stea a murit, o stea care a luminat pământul și România, un sunet a încetat să mai sune. O vioară a încetat să mai cânte. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București, la 13 septembrie 1991”.

Prof. Ioan Odrobot, dirijor: „Pe Efta Botoca, copil blând, liniștit, prietenos, respectuos, de o mare noblețe sufletească, l-am cunoscut prin anul 1937, la Școala Normală din Timișoara, unde eram și eu înscris. Am fost colegi și prieteni apropiați, din sate vecine, cu pasiune pentru vioară și muzica populară. Depistați de profesorul nostru de muzică Ioachim Perian, la recomandarea sa, am fost trimiși la Conservatorul de Muzică Municipal Timișoara, la clasa eminentului, exigentului și foarte pretențiosului profesor Eugen Cuteanu. Acesta ne-a imprimat exigența în studiu, disciplina, acuratețea și interpretarea artistică fără rabat. În timpul liber ne retrăgeam în câte o sală, unde începeam să cântăm de-ale noastre, muzică populară. Efta cânta mai bine ca mine și mă încuraja tot timpul. Melodiile de joc mai reușeam să le cânt ca și el, dar la doine nu puteam ţine pasul. Nimeni nu le putea cânta ca el, era talentul lui, darul lui. De aceea Efta Botoca rămâne autentic, inedit și inegalabil prin stilul lui propriu”.

Prof. Mărioara Murărescu, etnomuzicolog, realizatoare TV: „Întotdeauna m-am considerat printre privilegiați, pentru că în acești ani de muncă am avut prilejul să fiu mereu alături de niște mari interpreți. Încă de când eram la Radio, i-am ascultat înregistrările, îl cunoșteam și aveam un adevărat cult pentru acest om. Fiecare piesă cântată de el ne releva omul Efta Botoca, aceea ființă de o modestie rară, de o sensibilitate extraordinară. Avea un fel de a fi cu totul aparte, nu doar în interpretarea pieselor solistice, ci și când acompania. Alergau soliștii vocali să realizeze discuri sau înregistrări radio cu Efta Botoca, pentru că el știa, de fiecare dată, să aducă prin tonul viorii sale exact culoarea textului, cu umbre și lumini. Era formidabil”.

Tiberiu Alexandru, muzicolog: „Un artist de excepție. Cel mai desăvârșit maestru popular al arcușului din Banatul zilelor noastre. Peste măsură de modest, de o rară finețe sufletească, s-a născut dintr-o familie de țărani români, care practicau din tată în fiu, pe lângă plugărie, ocupația lor de căpetenie, și lăutăria. Efta a deprins vioara de la șase ani. A învățat singur, observându-i pe lăutarii din comună. Efta Botoca deținea un bogat și variat repertoriu muzical popular, pe care îl cultiva cu extraordinară măiestrie. Era permanent preocupat de calitatea sunetului, de perfecționarea interpretării”.

Ștefan ISAC

Traducere