Lăsaţi, în frig, cu ochii-n soare


32 de almăjeni, traşi în piept la Caransebeş

Ziua de 14 februarie, cunoscută şi ca Ziua Îndrăgostiţilor, n-a fost deloc una fericită pentru 32 de persoane din localităţile Prigor şi Bozovici. Şi asta pentru că, după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, au aflat că cineva le poate asigura locuri de muncă la o fermă de creştere a porcilor în Anglia şi un salariu de 1.200 lire/lunar, sumă în care erau incluse cazarea şi masa, oamenii au sperat că-şi vor putea ajuta financiar familiile. Aşadar, în ziua stabilită, toţi şi-au luat rămas bun de la cei dragi şi de la apropiaţi, şi s-au prezentat la locul întâlnirii. Aici, bărbatul, despre care nu ştiau mare lucru, îi aştepta cu un autocar închiriat de la o firmă de transport persoane din Arad. La urcare, fiecare a achitat suma de 160 de euro, contravaloarea deplasării. Pe drum, au aflat că din Timişoara vor mai urca alte câteva persoane, şi că în Budapesta îi mai aşteaptă alţi 15 viitori colegi de muncă. Pentru a fi credibil, individul le-a mai precizat oamenilor că în Budapesta vor schimba autocarul cu unul mai încăpător şi mai confortabil. Odată ajunşi în Caransebeş, bărbatul le-a spus că trebuie să coboare 10 minute, pentru a se întâlni cu un prieten. Oamenii au aşteptat în autocar o jumătate de oră, care s-a făcut o oră, apoi două, până şi-au dat seama că de fapt au fost traşi pe sfoară. Scandalizaţi, ei au plecat la Poliţia Caransebeş, să depună reclamaţii.

,,Mi-am vândut scroafa cu purceii din bătătură, ca să-mi plătesc, cu 160 de euro, transportul până în Anglia. Banii i-am dat azi-dimineaţă, când am plecat cu autocarul din Bozovici”, ne-a declarat Bănel Solomon, convins că nu va mai vrea să calce în Anglia, chiar dacă vine Anglia la el. Supărarea oamenilor nu cunoaşte limite. De altfel, nu sunt singurii înşelaţi, pentru că cei doi şoferi arădeni susţin că, de fapt, nici cursa nu a fost plătită. ,,Odată ajunşi la Poliţie, ne-au fost arătate câteva fotografii şi l-am recunoscut. Poliţiştii ne-au spus că e vorba de Milan Jorj, născut în Sicheviţa şi cu domiciliul în Berzasca, un tip cunoscut pentru alte asemenea antecedente penale. Ne-a înşelat, iar noi am acceptat să plecăm, chiar dacă atât de departe de casă… Ce să facem? Nevoia ne-a împins. Sperăm să-l prindă repede, cu toate că nu avem speranţe să ne recuperăm banii”, susţinea Silviu Semenescu.

Poliţiştii, care au calculat un prejudiciu de 5.120 de euro, îl caută acum pe Milan Jorj, cel pe care cei 32 de păgubiţi ar vrea să-l vadă cât mai repede acolo unde îi este locul: după gratii. De altfel, pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar poliţiştii sunt pe urmele lui, pentru a-l găsi.

Carmen SENCO