Caransebeşul, recital pe „scena” din Teiuş. Anina, spectatoare…


Viitorul Caransebeş – Minerul Anina 10-0 (3-0)

În avanpremiera etapei cu numărul 25 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a întâlnit vineri, 26 mai, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe Minerul Anina, echipă în faţa căreia a pierdut în tur cu 0-3 la Masa verde, deoarece gugulanii nu s-au prezentat atunci la meci. Partida de vineri a fost una fără istoric, băieţii antrenaţi de Dan Doran apărându-se fără greşeală şi atacând perfect, dacă se poate spune aşa. Caransebeşenii au alergat mult, au înscris la aproape fiecare ocazie de gol, de parcă ar fi vrut să demonstreze ceva adversarilor lor, neluând piciorul de pe acceleraţie nici măcar în minutul 90.

Echilibrul partidei, care până atunci s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, a fost rupt în minutul 7, după o fază în care Şandru, aflat pe aripa stângă, a centrat până la Neagu, acesta a pivotat la 18 metri şi a şutat violent, portarul Curcudel a respins în faţă, mingea l-a sărit pe micuţul Dumitru, aflat pe fază, iar pericolul a fost îndepărat de fundaşii oaspeţi. Un minut mai târziu, Văcărescu a trimis un şut bun de la 20 de metri, însă balonul a trecut puţin pe lângă stâlpul stâng al porţii aninene. Au fost fazele care au anunţat deschiderea scorului, aceasta petrecându-se în minutul 15, când Văcărescu a recuperat o minge la 25 de metri lateral-stânga, a avansat şi a centrat pe jos la Dumitru, care, de la 12 metri, a reluat în plasă fără speranţă pentru Curcudel.

Gazdele puteau să-şi majoreze avantajul în minutul 20, după cornerul de pe dreapta executat de Dumitru, însă lovitura de cap a lui Şandru, de la 10 metri, a întâlnit transversala. Caransebeşenii au mai nimerit o dată bara transversală în minutul 25, atunci când Neagu, talonat de Bordea, l-a lobat pe goal-keeper-ul „minerilor”, balonul ducându-se apoi în aut de poartă.

Oaspeţii au expediat primul şut spre poartă în minutul 27, însă execuţia lui Olaru, de la 22 de metri, s-a dus peste poarta lui Birăescu.

Băieţii lui Dan Doran s-au desprins pe tabela de marcaj în minutul 32, după ce Neagu a avut un dribling spectaculos la mijlocul terenului, i-a pasat pe dreapta lui Dumitru, centrarea acestuia fiind reluată de Şandru, de la 10 metri, în plasa porţii lui Curcudel.

Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 37, când Văcărescu i-a furat o minge lui Bordea la 25 de metri, a pasat pe dreapta la Dumitru, care a avansat în careul advers şi a şutat în colţul lung, de la 12 metri, portarul oaspeţilor văzându-se nevoit să scoată pentru a treia oară mingea din plasă.

Încă din debutul părţii a doua, Văcărescu, Dumitru, Şandru şi Neagu au trecut la presing, hărţuind continuu apărarea oaspeţilor, făcându-i pe aceştia să greşească şi recuperând numeroase baloane în jumătatea adversă. Acest lucru s-a văzut şi în minutul 52, când Neagu i-a pasat lui Şandru pe dreapta, acesta i-a întors mingea, iar atacantul caransebeşean a şutat plasat, de la 20 de metri, lângă bară, făcând inutilă intervenţia lui Curcudel şi ducând scorul la 4-0.

Băieţii antrenaţi de Marian Meşinschi puteau să reducă din handicap în minutul 57, când Doană, aflat în poziţie excelentă, a şutat puternic, pe jos, de la 12 metri, însă Birăescu a reuşit să apere.

În minutul 60, Neagu a insistat la o minge în careul advers, a reuşit să o recupereze şi să centreze de pe partea dreaptă până la Şandru, care, de la doar 8 metri, a şutat necruţător, ducând scorul la 5-0.

A fost 6-0 în minutul 66, atunci când Neagu şi-a fentat adversarii ca în curtea şcolii, după care a trmis un şut senzaţional de la 22 de metri, sub bară, intervenţia lui Curcudel dovedindu-se inutilă.

Caransebeşenii şi-au mărit avantajul în minutul 68, când Dumitru a luat o acţiune pe cont propriu pe aripa dreaptă şi, deşi talonat de Crăciun, l-a depăşit pe acesta, a intrat în careu, l-a driblat şi pe Curcudel şi, de la 4 metri, a trimis calm în poarta goală.

S-a făcut 8-0 în minutul 75, după ce Şandru a trimis o pasă filtrantă până la Dragomir, pe aripa dreaptă, acesta a intrat în careu şi a înscris elegant pe lângă portarul oaspeţilor, ieşit în întâmpinare.

Oaspeţii au mai avut o ocazie de a înscrie golul de onoare în minutul 85, când au beneficiat de o lovitură de la 28 de metri, însă şutul lui Vlad a întâlnit bara dreaptă a porţii caransebeşene.

În minutul 87, Curcudel, în loc de degajeze balonul, a încercat să-l dribleze pe Şandru, însă a trimis greşit până la Neagu, care, cu mingea la picior, nu a stat mult pe gânduri şi, de la 22 de metri, a trmis plasat, peste portarul „minerilor”, ducând scorul la 9-0.

Ultimul care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor a fost Vătafu, care, în minutul 90, deşi talonat de Crăciun şi de Bouda, şi întâmpinat de Curcudel, a reuşit să trimită o scăriţă şi să îngheţe tabela de marcaj la 10-0.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (min. 78, D. Căldăraş), C. Suru (70, I. Toboşeru), I. Văcărescu (71, N. Birăescu), L. Vătafu, M. Gheorghescu (46, F. Dovlete), B. Gulea, M. Dragomir, A. Dumitru, A. Neagu, Gh. Văluşescu, D. Şandru; rezervă: O. Bălan. Antrenor, Dan Doran.

Minerul Anina: M. Curcudel, C. Bouda, A. Bordea, A. Beg, C. Doană, N. Olaru, I. Vlad, M. Crăciun, M. Dogariu, V. Vizitiu, R. Doroi. Antrenor, Marian Meşinschi.

A arbitrat la centru Cristian Chitucea, asistat la cele două linii de Roberto Svatsinka şi Claudiu Gogu, toţi din Reşiţa.

Observator: Remus Orleanu (Caransebeş).

După această victorie, cu două etape înainte de finalul campionatului, Viitorul Caransebeş este din nou liderul Ligii a IV-a, având un punct avans faţă de principala urmăritoare, Voinţa Lupac.

Sorin ROGOZ