La Caransebeş, toamna se numără gugulanii


Marele spectacol al toamnei a debutat la Caransebeş joi, 10 octombrie, în Piaţa Centrală Agroalimentară, cu un discurs al primarului Marcel Vela, care a urat tuturor participanţilor la festival bun-venit în capitala gugulanilor, într-o locaţie modernizată, care va mai suferi în viitorul apropiat unele schimbări, astfel încât producători şi cumpărători, să fie cu toţii mulţumiţi de spaţiul în care funcţionează „Târgul de la oraş”. Alătuti de Marcel Vela, pe scenă s-au aflat deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ, viceprimarul municipiului, Cornel Galescu, consilieri locali şi invitaţi ai administraţiei locale, precum şi Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, organizator, alături de Primăria municipiului, al celei de a IV-a ediţii a Festivalului „Toamna la Gugulani”.

A urmat apoi festivitatea de premiere a celor mai buni producători care au venit cu marfă la acest eveniment. Astfel, la capitolul „Lactate“, au fost răsplătiţi cu diplome Dochia Dorca, din Sat Bătrân, Letiţia Jumanca, de la Vârciorova, şi Ilie Mura, din Ilova. La „Legume“, au urcat pe scenă Maria Ienea, din Armeniş, Aurica Bona – Jupa, Marin Nistor, din Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, Gheorghiţă Baciu, din Izbiceni, judeţul Olt, şi Irinel Goge, un jurist din Desa, judeţul Dolj. Au primit diplome de fidelitate din partea organizatorilor Ileana Iancu, în vârstă de 86 de ani, din Işalniţa – Dolj, care vine cu zarvaturi în piaţa din Caransebeş de mai bine de 40 de ani, şi Moise Godean, 76 de ani, din Belinţ, judeţul Timiş. Au mai primit diplome Dumitru Spătaru, din Caransebeş, pentru produsele apicole de calitate, şi Simona Păsulă, din Jdioara, judeţul Timiş, pentru fructele frumoase şi gustoase pe care le comercializează.

Evenimentul a continuat cu un recital al Ansamblului „Armenişana”, coregraf, Dumitru Dragomir, iar de la ora 14, cei prezenţi în piaţă au putut urmări un spectacol de gală cu Taraful „Olanii” şi invitaţii lor, soliştii vocali Vanesa Olan, Alin Olan, Alin Buligă, Ionela Bădălan, Maria Borţun Popescu, Ştefan Isac, Gabi Zaharia, Traian Barbu. Invitat special a fost îndrăgita interpretă Ana Munteanu. Prima zi a festivalului s-a încheiat cu un recital de dansuri populare oferit de Ansamblul „Iedera” din Oţelu Roşu.

Cea de a doua zi a debutat cu Festivalul Comunităţilor Etnice din Banat, organizat în colaborare cu C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin, la care au participat Corul „Zelena Liscena” al Uniunii Ucrainenilor din Romania – localitatea Copacele, Ansamblul „Karasevska Zora” al Uniunii Croaţilor din Romania – localitatea Caraşova, Ansamblul sârbesc „Stenca” din Liubcova, Ansamblul „Enzian” al Forumului Democrat German Caraş-Severin, Ansamblul sârbesc al Caminului Cultural Moldova Veche, Ansamblul „Rromales” al Casei de Cultură „Ion Stoia Udrea” din Greoni, Ansamblul de dansuri ucrainene „Barvinok” din Cornuţel Banat, Ansamblul de cântece şi dansuri rrome „Voinţa” al Asociaţiei culturale „Voinţa” din Răcăşdia, Ansamblul „Hora Caraşului“ al Casei de Cultură „Mihai Eminescu” din Oraviţa şi Ansamblul de cântece şi dansuri din Socol. A urmat jurizarea meşterilor gastronomi, făcută de reprezentanţii Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş. Au urcat pe scenă dr. Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ilie Iova, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a adresat salutul oficialităţilor judeţene, şi prof. Gheorghe Ţunea, directorul C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin. Dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului caransebeşean, a înmânat Diplomele de participare celor care au prezentat cele mai reprezentative şi specifice produse agro-alimentare: Mihai Ion – Buziaş, Elena Văcaru – Vălişoara, Elisabeta Păun – Soceni, Sorin Budici – Timişoara, Veronica Vărşan – Deva, Ovidiu-Vladu Tătar – Deva, precum şi părintele protopop din Torac.

Ziua de sâmbătă a început cu un program de dansuri populare oferit de „Zestrea Gugulanilor”, coregraf Simion Dragalina şi solist vocal Ştefan Isac, Grupurile de copii de la cursurile de dans popular ale Casei de Cultură „George Suru”, coregraf Ciprian Ambruş, Ansamblul artistic „Hora Belinţului”, din Belinţ – Timiş, solişti vocali Mirabela Ştefănescu, Cristian Tomoni, Maria Drăghicescu, coordonatorii ansamblului – prof. Ioan Popovici şi prof. Vasi Gheorghiţă, conducerea artistică şi coregrafia Adrian Zimbran, Ansamblul „Floare de Câmpie” din Curtici, conducătorul formaţiei – Andrei Moţ şi coregrafi Petre Răuţ şi Graţiana Răuţ, Formaţia de dansuri „Deli Iôvantu”, din Majanpek – Serbia, coordonator Anchiţa Ionović, invitată de onoare fiind Formaţia „Românaşul” din Braşov.

Duminică, 13 octombrie, a avut loc jurizarea şi premierea expoziţiilor de păsări de rasă, iepuri, păsări exotice, ovine şi caprine, bovine, suine, cabaline, urmată de un spectacol în care au evoluat Formaţia Nicuşor Ţunea şi invitaţii săi, programul de dansuri populare fiind asigurat de „Junii Gugulani”, coregraf Adrian Jurchescu, Ansamblul „Păstrătorii Tradiţiei” din Pecica –Arad, solişti vocali Radu Şiclovan, Valer Blidar, Cornelia Tambor şi Florin Lipitor, coregraf Doru Fetescu, şi de Formaţia „Buzavirag” din Pecica, Arad.

Luni, 14 octombrie, în ultima zi a festivalului, care a coincis şi cu sarbătorirea Sfintei Parascheva, a avut loc un spectacol de gală cu Ansamblul „Semenicul” din Reşiţa, solişti vocali Maria Garaş, Titian Puichiţă, Mirabela Delia, Ramona Viţa, coregraf – Nistor Ghimboaşă, conducerea muzicală Petrică Viţa, Ansamblul profesionist „Danubius” din Drobeta Turnu Severin, solişti vocali Luciana Văduva, Ionela Bădălan, Ion Magheru, Angela Magheru, Alina Moţi Drăghia, Anica Ganţu, coregraf – Dumitru Nadu, conducerea muzicală, Ion Magheru.

Organizatori ai festivalului au fost Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru” şi Serviciul Public „Piaţa Gugulanilor”, rolul de prezentator revenindu-i Patriciei Vela.

Ştefan ISAC

Sonia BERGER