Cinstirea luptătorilor anticomunişti, la Teregova


Evenimentul a avut loc sâmbătă, 16 septembrie, şi a urmat Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al românilor bănăţeni de pe aceste meleaguri, care au avut curajul de a se fi ridicat împotriva bolşevismului, iar apoi au îndurat cu demnitate suferinţele din temniţele comuniste. Prilejuită de încheierea lucrărilor de renovare a primului monument înălţat, încă din anul 2002, în inima comunei Teregova, pentru memoria luptătorilor anticomunişti din Munţii Banatului, dar şi a celor din părţile Mehedinţiului, manifestarea de la sfârşitul săptămânii trecute a fost organizată la iniţiativa lui Nicolae Ciurică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Filiala Caraş-Severin, şi a urmaşilor teregovenilor, care după al Doilea Război Mondial s-au împotrivit, cu arma în mână, instaurării regimului stalinist în ţara noastră.

După salutul de bun-venit adresat oaspeţilor, în deschiderea programului a fost intonat Imnul de Stat al Românei. A urmat un moment de vie şi profundă comuniune spirituală, prin slujba de pomenire a eroilor anticomunişti, oficiată de un sobor format din preoţii Simion Bica, Ioan Smultea şi Horea Stoichescu, fii ai satului. Răspunsurile stranei au fost date de Corul „Învierea” al Bisericii Ortodoxe din Teregova, dirijat de cantorul Ioan Surdu.

Un moment revelator, ce a provocat multă emoţie şi sensibilitate, a fost creat de grupul de elevi de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, care a prezentat sceneta „Chemarea libertăţii”. Inspirată din Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Banat, aceasta a dat ocazia celor prezenţi ca, privind spre trecutul nu prea îndepărtat, să înţeleagă că, urmându-L pe Hristos cel răstignit, partizanii înşişi au devenit modele de iubire şi dăruire. De altfel, astăzi exemplul lor este o veritabilă lecţie de patriotism, moralitate şi umanitate, pe care nu trebuie să o uităm, fiind datori s-o transmitem mai departe, cu cel mai deosebit respect.

În continuarea ceremonialului, a urmat un moment de reculegere şi depunerile de coroane de flori din partea autorităţilor judeţene şi locale, a reprezentanţilor Filialelor AFDPR Timiş, Mehedinţi şi Olt, ai Bisericii ortodoxe şi a Liceului din Teregova. Despre importanţa şi semnificaţiile evenimentului au vorbit în alocuţiunile lor Matei Lupu, prefectul judeţului Caraş-Severin, Ionuţ Popovici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, şi Maria Damian, primarul comunei Teregova. Un adevărat rechizitoriu la adresa trecutului, dar şi a prezentului, a fost făcut de Octav Bjoza, preşedintele Centralei AFDPR, ministru-secretar de stat. Impresionante au fost „istoriile trăite”, rostite de foşti deţinuţi sau deportaţi, reprezentanţi ai filialelor AFDPR, precum Ianăş Nicolae din Mehedinţi, Paul Popescu din Olt, Cornelia Fiat din Timiş şi Cornelia Fetea din Caraş-Severin. De asemenea, au adresat cuvântări auditoriului câţiva urmaşi ai foştilor deţinuţi politici – prof. univ. Liviu Spătaru din Reşiţa, prof. Ileana Mateescu din Drobeta Turnu-Severin, prof. Ana Nicoară şi psiholog Mihai Copăceanu din Teregova.

Manifestarea închinată eroilor anticomunişti s-a încheiat cu vizita la Muzeului local etno-istoric „Ad Pannonios”, unde se află expuse documente fotografice, mărturii şi diverse obiecte ilustrative pentru perioada Rezistenţei anticomuniste din zona Teregova.

Prof. dr. Gabriela-Violeta BICA