La Caransebeş, deficitul bugetar, acoperit din banii puşi la teşcherea


În şedinţa de îndată a Consiliului Local Caransebeş de joi, 9 ianuarie, aleşii municipali au votat în unanimitate proiectul de hotărâre referitor la acoperirea definitivă a deficitului bugetului local pe 2019 din excedentul bugetului din anii anteriori.
Mai exact, anul trecut deficitul a fost de 3.935.252,56 lei, respectiv 3.534.780,72 lei la secţiunea Dezvoltare şi 400.471,84 lei la secţiunea Funcţionare.
În cadrul unei conferinţe de presă la care a luat parte şi primarul Felix Borcean, directorul economic al Primăriei Caransebeş, Horia Irimia, a spus că execuţia bugetului municipiului nu a mai fost de multă vreme pe deficit, în anii precedenţi înregistrându-se întotdeauna excedente, mai simplu spus, bani rămaşi să fie cheltuiţi în anii următori, cel mai mare fiind în 2014. În anul 2016 – a mai declarat Irimia – s-a preluat un excedent de peste 5 milioane de lei, însă anul trecut cheltuielile au fost mai mari cu aproape 4 milioane de lei decât încasările.
„Cum s-au făcut plăţi mai mari decât încasările, s-a folosit excedentul din anii anteriori, care în 2019 a fost de 6 milioane de lei. Din aceşti bani s-au cheltuit 4 milioane, şi mai avem două milioane la dispoziţie. Din cele 4 milioane de lei, două s-au dat la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, pentru că aceasta era destinaţia lor, conform unei Hotărâri de Guvern dată în luna decembrie 2018, iar cu restul s-au acoperit cheltuielile. Şi când am conceput bugetul, a fost trecut acel excedent pe diferite poziţii. De ce s-a înregistrat deficit? După cum am avertizat încă de la adoptarea bugetului, estimarea impozitului pe salarii ce revenea Caransebeşului a fost supraevaluată, nu de noi, ci de Ministerul de Finanţe de anul trecut. În 2020, după părerea mea, bugetul va fi mai bun, pentru că anul trecut 60 la sută din impozitul fiecărui locuitor rămânea la municipiul Caransebeş, iar anul acesta procentul este de 63. Anul trecut abia din aprilie s-a aplicat acel procent, în 2020 Legea bugetului precizează că se aplică din luna ianuarie. Mai mult, în lege mai scrie explicit că anul acesta 50 la sută din cheltuielile sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap grav, respectiv indemnizaţiile lor sau salariile persoanelor angajate ca asistenţi personali se suportă de către Bugetul de stat, iar 50 la sută, din veniturile proprii ale administraţiei locale. La veniturile proprii vom avea o creştere egală cu indexarea impozitelor şi taxelor, hotărâtă de Consiliul local în luna decembrie 2019, respectiv cu 4,6 la sută, ceea ce înseamnă aproximativ 500.000 de lei”, a spus Horia Irimia.
Directorul economic al Primăriei a precizat că bugetul pe anul acesta nu porneşte cu deficit sau de la zero, ci cu un plus de două milioane de lei, rămase „în cont” din cele 6 milioane din anii anteriori, după ce cu 4 milioane de lei s-a acoperit deficitul pe 2019.
„Trebuie să menţionez că în bugetul de anul trecut au fost prevăzute unele lucrări de investiţii care nu s-au realizat şi care acum se preiau automat, în 2020, ca investiţii, în continuare, şi se vor face. Vor mai înregistra creşteri salariile, respectiv cu 7 la sută, cu excepţia demnitarilor, s-a majorat salariul minim pe economie, de la 2.080 la 2.230, ceea ce înseamnă 7 la sută, dar nu va fi chiar procentul acesta”, a mai spus Horia Irimia.
Referitor la afirmaţia făcută în urmă cu puţin timp, când a declarat că Primăria intenţionează să suporte cheltuielile cu utilităţile ale Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, Felix Borcean a precizat că acest lucru i-a fost sugerat chiar de Horia Irimia. Acesta, la rândul lui, a adăugat că primarul municipiului va include această propunere în proiectul de buget, iar consilierii locali o vor aproba sau nu. „Personal, consider că acest lucru se poate face, este perfect legal şi oportun. Discuţia aceasta a mai fost, ideea a mai fost vehiculată”, a mai spus directorul economic.
„Eu consider că este oportun ca anul acesta să acoperim cheltuielile legate de utilităţile spitalului, pentru că văd şi un reviriment managerial acolo, cu atât mai mult cu cât, anii trecuţi, nu am sesizat lucrul acesta, şi, atunci, nici Primăria nu a făcut mari eforturi în direcţia aceasta. Anul acesta ne focalizăm atenţia pe acest obiectiv, spitalul, pentru că am observat că este principala preocupare şi a cetăţenilor, s-a creat un soi de isterie în jurul acestui subiect. Poate reuşim ca, la finalul anului, să observăm că la spitalul din Caransebeş datoriile şi arieratele pe care le are încep să scadă vertiginos”, a spus Felix Borcean.
În ceea ce priveşte bugetul pe 2020, Horia Irimia a declarat că nu există o estimare pentru acesta, însă în această perioadă trebuie să primească de la Finanţe o estimare a cotei ce revine municipiului din impozitul pe salarii. „Anul trecut, a fost o estimare de 14,5 milioane de lei, pe care nu noi am făcut-o, şi am încasat 13,5 milioane, şi de acolo vine, cumva, şi acel deficit. De aceea, în ultimii ani, am îndemnat la o politică prudenţială. În şedinţa din decembrie, erau supraestimate şi veniturile locale, dar acolo am adus lucrurile la realitate. Aş mai vrea să spun că prin amnistia fiscală s-au încasat la Caransebeş 600.000 de lei de la persoane fizice şi juridice”, a adăugat Horia Irimia.
Sonia BERGER