Jandarmii, „implicaţi” în sportul caransebeşean


În cadrul recentei şedinţe a Colegiului Prefectural, a fost făcută o informare privind asigurarea ordinii publice de către efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gl. bg. Vasile Zorzor” Caraş-Severin la competiţiile sportive, în semestrul I al acestui an.

Astfel, în data de 17 iunie, efective din cadrul Inspectoratului au asigurat ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi apropiată Stadionului Municipal Caransebeş, pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele A.C.F. Viitorul Caransebeş – Şurianu 1945 Sebeş, contând pentru barajul de promovare a campioanelor judeţene în Liga a III-a la fotbal. Pe timpul executării acestei misiuni de asigurare a ordinii publice, a fost constatată o faptă de natură contravenţională, respectiv o amendă la Legea Nr. 4/2008, art. 22, lit. b), în valoare de 200 de lei.

În conformitate cu prevederile aceleiaşi legi privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pe durata desfăşurării Diviziei A1 de Volei Masculin, în cadrul sezonului competiţional 2016-2017, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a asigurat ordinea publică în zona imediată şi apropiată Sălii Polivalente ,,Victoria” din municipiul Caransebeş, pe timpul desfăşurării unui număr de 10 partide susţinute de echipa C.S. Volei Club Banatul pe teren propriu, cu un efectiv total de 59 de jandarmi, efectivul mediu fiind de 6 jandarmi/misiune.

Măsurile de ordine în incinta arenei sportive au fost asigurate cu un efectiv de trei poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Caransebeş şi doi stewarzi din cadrul clubului sportiv. Partidele au fost urmărite în medie de un număr de 300 de spectatori/meci. Partidele desfăşurate de echipa C.S. Volei Club Banatul Caransebeş pe teren propriu au fost clasificate, conform procedurii, ca având grad de risc scăzut. Pe timpul desfăşurării partidelor nu au fost constatate fapte de natură contravenţională şi penală, se mai arată în respectiva informare.

Bogdan NAUM