Ioan Ungur nu mai e consilier


În ultima şedinţă din luna trecută a legislativului local caransebeşean, consilierul Ioan Ungur şi-a prezentat demisia din acest for, începând cu data de 23 ianuarie, invocând motive de ordin personal. Consiliul Local al municipiului Caransebeş a aprobat încetarea mandatului său, el îndeplinind această funcţie în urma alegerilor din iunie 2012.

Fost medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, zona Caransebeş, Ioan Ungur a fost acuzat anul trecut, pentru ca apoi să fie condamnat cu suspendare pentru luare de mită, recunoscându-şi faptele în instanţă.

În locul lui Ioan Ungur, fost validat în funcţia de consilier local Nicolae Roşu, supleant pe lista de candidaţi a USL la alegerile din 10 iunie 2012. (B. Meteş)