Ioan Ghiaur, Dansatorul zburător 1


Pe urmele ,,Doinei Banatului” şi ale slujitorilor ei

S-a născut în frumoasa localitate de pe Valea Bistrei, Glimboca, în data de 9 aprilie 1948. Cursurile Şcolii elementare le termină în comuna natală. În anul 1962, pleacă la Timişoara, unde se înscrie la Şcoala Profesională ,,Electromotor”, pe care o absolvă în anul 1964. De mic copil, Ioan îndrăgeşte muzica populară, fiind dotat cu talent şi cu un simţ aparte al ritmului jocului popular. Datorită acestei însuşiri, în anii de şcoală participă la toate concursurile, obţinând cu formaţiunea sa locuri fruntaşe în confruntarea cu alte ansambluri şcolare.

Fiind consătean şi rudă cu un alt dansator despre care am scris, Afilon Laţcu, acesta din urmă, după ce a stat de vorbă cu părinţii lui Ioan, îi convinge să-şi lase fiul să se prezinte la concursul organizat de Ansamblul ,,Lazăr Cernescu” din Caransebeş. În luna septembrie 1965, Ioan continuă ca această formaţiune (,,Doina Banatului”), unde stă până în anul 1969, când pleacă în armată. În 1970 se întoarce la Caransebeş, la vechiul loc de muncă, dar din păcate, nu după mult timp, Ansamblul ,,Doina Banatului” se desfiinţează, funcţionând doar o orchestră cu un număr restrâns de instrumentişti şi solişti vocali. O parte dintre solişti vocali, instrumentişti şi dansatori s-au transferat la Ansamblul profesionist ,,Banatul” din Timişoara. Ioan Ghiaur mi-a mărturisit cu drag că experenţa câştigată la ,,Doina Banatului”, prin maeştrii coregrafi şi instructori pe care i-a avut, l-a ajutat să înţeleagă ce înseamnă să fii un artist în adevăratul sens al cuvântului. Aici şi-a îmbogăţit cunoştinţele în arta dansului, atât pe cele teoretice cât şi pe cele practice, aici a învăţat ceea ce face azi, adică să instruiască atât formaţii profesioniste, cât şi de amatori, să le arate oamenilor ce înseamnă arta românească în folclorul bănăţean. Dintre cei care nu au plecat la Timişoara, chiar dacă era un foarte bun dansator şi colegii au insistat să meargă cu ei, s-a aflat şi Ioan Ghiaur.

A rămas acasă şi şi-a continuat studiile la Liceul din Oţelu Roşu, cu mâncărime şi cu arcuri în călcâie. Nu a putut să reziste să stea ,,pe tuşă”, iar în 1969, când se înfiinţează la Caransebeş Ansamblul de amatori ,,Semenicul”, Ghiaur vine la acestă formaţiune ca dansator de bază. În acea perioadă, director era Velişcu Boldea. Aici, pe lângă calitatea de dansator, a contribuit şi ca instructor, împreună cu alţi doi glimboceni, Ion Munteanu şi Afilon Laţcu, cu care a cules, alături de ceilalţi membri (inclusiv de subsemnatul), ropote de aplauze în ţară, în aproape mai toate oraşele din România şi străinătate, în Europa şi Asia.

Eu, personal, am fost mândru că l-am avut pe Ghiaur coleg la ,,Semenicul” pe Ghiaur. Aici o cunoaşte şi se căsătoreşte cu viitoarea lui soţie. În tot acest timp, mai exact din 1984, a mai instruit şi alte ansambluri de amatori. Din 1990 este instructor şi dansator la Ansamblul ,,Doina” din Reşiţa. Din 1990 şi până în prezent a instruit şase formaţii din Serbia şi Banatul Sârbesc. Azi îl găsim pe Ghiaur în ambele ipostaze, instructor şi dansator la Ansamblul ,,Datina” al Sindicatului din Învăţământ Caraş-Severin. De menţionat că Ani Ghiaur, fiind profesoară, face parte din acest ansamblu este, fireşte partenera lui Ioan. Cu tristeţe, Ionică ne-a mărturisit că din vechea trupă de la ,,Doina Banatului” au mai rămas foarte puţini dansatori, mulţi trecând în nefiinţă: Afilon Laţcu, Ghiţă Copăceanu, Lae Seracin, Ion Bocicai, Ioan Turnea, Petru Băran, Dăiţa Vămăşel Palaghia.

Ioan Ghiaur urmează studii clasice, amintindu-şi cu drag de cursul organizat în acest domeniu şi ţinut la Academia ,,Ştefan Gheorghiu”, unde a avut plăcuta ocazie să cunoască, şi apoi să devină prieten cu cei mai mari coregrafi din România, printre care îi menţionăm pe Puiu Vasilescu, Sever Tita, Gheorghe Cholevas, Mureş Rădăşan. Cu formaţiile instruite de el, este nelipsit la festivalurile folclorice, atât din ţară, cât şi din străinătate (Iugoslavia, Italia etc.).

L-am întâlnit recent la Festivalul Omagial ,,Afilon Laţcu şi Ion Munteanu”, depănându-ne amintiri din anii tinereţii... (Va urma)