Internatele, la Primărie!


Începând cu prima zi a acestei luni, internatele şcolare din Caransebeş au trecut în administrarea municipalităţii. Şi până acum, tot Primăria suporta cheltuielile acestora, însă nu avea putere de decizie în privinţa managementului lor. Conform primarului Marcel Vela, în acest fel nu se vor mai înregistra situaţii în care elevi minori stăteau sub acelaşi acoperiş cu persoane mature, aşa cum s-a întâmplat la internatul Liceului „Dacia”.
„Fiecare internat era folosit la capacitate de maximum 25 la sută, iar cel de la Liceul «Trandafir Cocârlă» este dezafectat. Pedagogii erau «stăpânii inelelor» în aceste internate şi au fost cazuri când au cazat laolaltă elevi de liceu şi muncitori de la diverse firme, ceea ce este un fapt incalificabil. Mai mult, sumele încasate intrau în autofinanţele liceelor, care nu le foloseau neapărat în cel mai eficient mod”, a spus Marcel Vela. Astfel, din toamnă, toţi elevii vor fi găzduiţi în internatul Liceului „Traian Doda”, ce va fi reabilitat pe perioada vacanţei, pentru aceasta municipalitatea asigurând recent o infuzie de 300.000 de lei pentru societatea „Cazare şi Servicii Publice”.
Planurile administraţiei locale pentru celelalte două imobile prevăd reabilitarea lor şi introducerea în circuitul hotelier, cu servicii ieftine, fondurile obţinute urmând să fie direcţionate în cea mai mare parte către internatul pentru elevi.
„Având în vedere că vrem o echipă de volei fete care să promoveze în Liga Naţională, în internate pot locui inclusiv sportivele de la acest club, fără să mai alocăm fonduri suplimentare pentru cazarea lor într-un hotel. Totodată, aceste două locaţii pot reduce cheltuielile Primăriei la evenimente precum Ruga de la Oraş, Serbările Cetăţii sau Revelion, la care trebuie să suportăm din bugetul local cazarea pentru artişti, ansambluri folclorice, formaţii de dansuri din ţară sau străinătate, costuri care până acum erau foarte mari”, a mai spus Marcel Vela, fiind de părere că iniţiativa, probabil unică în ţară, este de bun augur pentru elevi în primul rând, pentru imobilele aflate acum în stare de degradare, dar şi pentru bugetul local, care va înregistra în acest fel economii substanţiale pe viitor.
Bianca METEŞ