Get Adobe Flash player

Însemnul nostru Tricolor

Vizualizari: 657

În fiecare an, în 26 iunie sărbătorim Ziua tricolorului nostru românesc, o frumoasă îmbinare a culorilor ce alcătuiesc Drapelul patriei.

Ne vom referi aici doar la câteva ştiri istorice mai puţin cunoscute de publicul nostru cititor, între acestea interesant părându-ni-se documentul redactat la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, ca listă oficială a administraţiei civile şi militare din Imperiul Roman al acelor veacuri.

Documentul a fost descoperit în vechea Bibliotecă Bodmeriană a Fundaţiei Martin Bodmer, din Köln, prin cele 11 manuscrise medievale ale Notitiei Dignitatum, care poartă titlul oficial şi complet de Notitia omnium dignitatum et administrationum tam civilium quam militarium. Manuscrisul aflat în colecţia prestigioasei biblioteci păstrează copia cunoscută în limbajul exegeţilor acestui text sub indicativul M Monacensis C L M 10291, copiat se pare pe la 1427.

În textul manuscrisului apar în dreptul fiecărei unităţi militare în funcţiune în secolul IV insignele specifice pe care le purtau sau după care erau recunoscute. O cercetare mai atentă a acestora relevă faptul că în dreptul Legiunilor V Macedonica şi XIII Gemina – ca unităţi operative staţionate în interiorul teritoriului şi numite „Legiones Comitatenses” – se găsesc două embleme ale căror culori frapează prin succesiune şi aranjament. Este vorba de succesiunea coloristică roşu, galben şi albastru, care apare ca emblemă pentru Legiunile comitatense Quinta Macedonica, aflată pe Frontul oriental, şi a XIII-a Gemina sau Tertiodecimani, cum este numită în text, unitate staţionată în Dioceza Thracia.

Este binecunoscut faptul că aceste două legiuni au staţionat în Dacia Traiană, XIII Gemina la Apulum (Alba Iulia) şi V Macedonica la Potaissa (Turda), între anii 106-274 şi respectiv 168-274.

Odată cu retragerea parţială a armatei şi administraţiei romane din Dacia datorită deteriorării situaţiei strategice generale, cele două legiuni au fost repliate în sudul Dunării, la Ratiaria (Arcar) şi respectiv Quescus (Ghighen). Prin intermediul capetelor de pod, menţinute la nord de fluviu, ele au păstrat trainice şi neîntrerupte legături cu noul popor format prin convieţuirea de secole a dacilor cu romanii.

Semnificativ este şi faptul că trupele din secolele IV-V păstrează multe elemente de heraldică sau simbolistică, care au circulat în epoca anterioară.

Este sugestiv, pe de altă parte, că, din multitudinea de insignia, singurele cele ale legiunilor dacice păstrează aranjamentul culorilor în succesiunea roşu, galben, albastru. Aceste trei culori au putut deci circula şi în secolele II-III ca emblemă specifică a celor două unităţi a căror existenţă se identifică, practic, cu Provincia Dacia.

Influenţa, dacă nu şi stăpânirea efectivă romană, se întindea chiar şi în părţile din interiorul Banatului, în zona Rudăria – Oraviţa – Zlatiţa, ca şi în lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Munţii Apuseni.

Bogăţiile solului şi subsolului Daciei, bine cunoscute, atât de apreciate în întreaga lume antică, puteau satisface din plin cerinţele interne de consum, o bună parte fiind destinate exportului spre alte provincii. Dintre aceste numeroase şi abundente roade ale pământului dac, cele mai cunoscute le reprezentau fără îndoială aurul din minele Apusenilor, extras cu atâta trudă şi sacrificii de autohtonii daci şi minerii colonişti, grânele, holdele bogate fiind faimoase încă de pe timpul lui Alexandru Macedon, apele, reţeaua de râuri, împreună cu Dunărea, oferind nu numai o inepuizabilă sursă de hrană, ci şi căi accesibile şi ieftine de negoţ şi de transport, viţa-de-vie, resursă în care Dacia devenise bine cunoscută încă din mileniul î.d.Hr. Aceste mari şi importante bogăţii care au făcut faima Daciei, şi mai târziu, în Evul Mediu, a celor trei Ţări Româneşti – Transilvania, Moldova şi Muntenia –, au putut servi drept emblemă cu o specificitate aparte, aceea a reprezentării unitare a resurselor inepuizabile ale pământului dacic.

ROŞUL – simbolizând atât jertfele pentru apărarea vetrei străbune, cât şi rodul viţei, apoi GALBENUL aurului şi grânelor dacice, ALBASTRUL apelor – iată Tricolorul înmănunchiat şi păstrat pe emblemele celor două legiuni dacice.

Simbolistica celor trei culori, reprezentând Dacia, preluată în heraldica din secolele IV-V, va străbate veacurile, ca reprezentând pentru poporul român în lupta pentru unitate, independenţă şi continuitate statală, o idee, forţă menită să catalizeze toate energiile naţionale, ajungând să fie reînscrisă pe steagurile Revoluţiei de la 1848, ale Unirii din 1918 şi apoi ale Revoluţiei din 1989, ca pecete inconfundabilă a virtuţilor şi perenităţii româneşti.

Doinel PUIU MĂRGINEANU

Traducere