Într-o zi, nu demult, am deschis televizorul ca să mă uit la ştiri. Ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost un incident care s-a petrecut în faţa unei terase din Costineşti. Sabin Mihalache, un culturist din Bucureşti, a fost bătut de zece indivizi şi înjunghiat. Nu neapărat incidentul în sine mi-a atras atenţia, cât nepăsarea oamenilor care puteau să dea o mână de ajutor, dar nu şi-au făcut timp pentru acest lucru. Cireaşa de pe tort avea să fie însă reacţia vânzătorului din magazinul în faţa căruia sportivul a fost lăsat de atacatori cu o plagă înjunghiată de zece centimetri. Acesta i-a cerut celui înjunghiat să se mute pe partea cealaltă a străzii, ca să nu îi murdărească asfaltul. Se pare că asfaltul din faţa magazinului ce-i aducea venit era mult mai important decât viaţa unui om căruia nu s-a grăbit să-i dea o mână de ajutor sau măcar să anunţe incidentul la Poliţie ori să cheme SMURD-ul.
Este dureros că pe zi ce trece oamenii devin din ce în ce mai nepăsători. În jur nu observ decât o continuă forfotă. Toată lumea este agitată, aleargă dintr-un loc în altul. Nu are timp să se mai uite în stânga sau în dreapta. Fiecare are un obiectiv după care aleargă. În goana nebună pentru a aduna cât mai mult, omul se împiedică în alţi oameni, pe care nici nu observă că-i trânteşte doar pentru ca el să-şi continue nestingherit cursa.
Expresia „Nu am timp“ este tot mai des utilizată. Cum poţi să nu ai timp? Ai timp să alergi după bani, dar nu ai timp să zâmbeşti vieţii. E atât de frumoasă această viaţă! Viaţa e ca iarba verde, ca pomii înfloriţi, ca apa rece de izvor. Majoritatea însă refuză să vadă florile, să se odihnească pe iarba verde şi să bea din apa rece a izvorului.
Nerăbdarea este şi ea o cauză a indiferenţei. Omul nu mai are răbdare să stea o clipă şi să privească un răsărit de soare sau să urmărească zborul, jocul unui fluture. Mai mult, nu mai are răbdare să intre într-un magazin să-şi cumpere o pâine, dacă mai vede alţi doi oameni la cumpărături. Mereu aleargă şi aleargă. Nu mai are răbdare să facă câţiva paşi pe jos, fiindcă are impresia că s-a scurs tot timpul din lume, şi atunci ia maşina. La semafor înjură, dacă în prima secundă, când are verde, un pieton întârziat se mai află încă pe trecere.
Atât de tumultuoasă a devenit această viaţă, încât nu m-aş mira dacă copilul i-ar spune tatălui că un tovarăş de joacă i-a furat mingea, iar tatăl i-ar răspunde că nu are timp acum de el, că se grăbeşte, fără să îşi dea seama ce spune sau ce face. Aşa s-a întâmplat şi în cazul incidentului relatat mai sus. Vânzătorul, disperat să-şi protejeze afacerea, asemenea unui Hagi Tudose, a uitat să mai fie uman, a uitat să mai dăruiască. Sufletul acelui vânzător l-aş asemăna cu un pârâu care a uitat demult gustul apei.
Pr. Ion TURNEA
