Dumitru Chepeţan s-a născut la 20 februarie 1929, în Satchinez, judeţul Timiş, unde a urmat şapte clase primare şi trei ani cursuri în profilul Tehnician agricol. L-a moştenit pe tatăl său, Timotei, care a fost un tenor de calitate. Datorită aptitudinilor muzicale pe care le-a avut de mic copil, la numai 14 ani, Miti, cum îi spuneam eu, ca prieten şi coleg de cântec popular şi bisericesc, a cântat la vioară şi chitară, apoi ca solist vocal în corul şcolii şi orchestra Căminului Cultural din satul natal, conduse de preotul Tiberiu Guţu şi Vasile Iutchim, aceştia fiindu-i şi primii îndrumători pe calea pe care o apucase.

Anii petrecuţi în mediul rural, cu vechi şi trainice tradiţii artistice, au însemnat pentru Dumitru Chepeţan contactul viu şi direct cu marea bogăţie a folclorului local – doine, cântece de dor, colinde şi cântece de nuntă, auzite de la dirijorii Vasile Iutchim şi Tiberiu Guţu, precum şi de la rapsozii satului, Dumitru Crăciunescu şi Dan Danciu, care au contribuit la alcătuirea viitorului său repertoriu.

La vârsta de 30 de ani, respectiv în anul 1960, a fost descoperit de marele dirijor Nicolae Perescu, care era prieten cu profesorul universitar Ioan Odrobot, sub bagheta căruia Miti a activat la Orchestra ICOT Timişoara. În anul de care vorbim, 1960, s-a petrecut adevăratul debut ca solist profesionist al lui Dumitru Chepeţan, la Orchestra de Stat „Lazăr Cernescu”, devenită mai târziu Ansamblul Folcloric de Cântece şi Dansuri „Doina Banatului”.

Primele imprimări le-a făcut în anul 1961, când, ivindu-se posibilitatea valorificării cântecelor culese de la dirijorii din satul natal, dintre care amintim „Am să-ţi prind o floare-n păr”, „Mândră ce-ai zis că mă iei”, „Sui, Mărie, în cocie”, „Ninge Doamne, nu ploua”, a înregistrat la Radio Timişoara, împreună cu ansamblul de suflet la care a fost angajat.

Tot în colaborare cu Ansamblul „Doina Banatului” s-a bucurat de mare popularitate în ţară, dar şi în străinătate, unde, la un concurs folcloric în Italia, avându-l ca solist pe Miti, formaţia a obţinut locul I, din 122 de ţări participante.

Din anul 1960 şi până în anul 1989, când s-a pensionat, a avut la Orchestra „Doina Banatului”, una dintre cele mai importante formaţii din această parte a ţării, şi chiar din România, colegi de valoare, ca Ana Pacatiuş, Mariana Drăghicescu, Nicoleta Voica, Valeria Colojoară, Sonia Vlaicovici, Maria Tudor, Achim Nica, Florentin Iosif, Felician Fărcaşu, Iosif Ciocloda, Sandu Florea, Tită Stanciu şi alţii.

Primul disc l-a realizat în anul 1967, când a lansat celebra doină „Gugulan cu car cu mere”, piesă care, în scurt timp, a devenit cunoscută atât în Banat, cât şi în ţară. Când spui Miti Chepeţan, automat gândul te trimite la faimosul cântec „Gugulan cu car cu mere”. Miti nu s-a oprit aici, continuând să înregistreze la posturile de Radio Bucureşti, Timişoara şi Novi Sad.

În decursul acestor ani a efectuat numeroase turnee în ţară şi în străinătate, cu Orchestrele „Doina Banatului”, „Junii Sibiului”, Orchestra Radiodifuziunii Române, peste tot reprezentând cu cinste cântecul românesc. Vocea sa baritonală l-a ajutat să depăşească orice impediment în alegerea repertoriului, interpretând, pe lângă cântecele bănăţene, şi cântece ardeleneşti, dar şi melodii satirice, fiecare apariţie a sa fiind aplaudată la scenă deschisă.

În activitatea sa artistică se înscriu şi înregistrările cu Orchestra Populară Radio Bucureşti, condusă de dirijorul George Vancu.

Prima apariţie la Televiziunea Română a avut loc în 1962, iar a doua în 1967, alături de Orchestra Populară din Caransebeş, după care au urmat un lung şir de apariţii televizate, cu diverse formaţii şi ansambluri.

Între anii 1968 şi 1970 s-au editat şi două discuri Electrecord.

După pensionare, a continuat colaborarea cu Orchestra „Doina Banatului”, reînfiinţată pe lângă Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş, participând astfel la Seri bănăţene, atât în zonă, cât şi la Timişoara.

Întrebându-l, odată, pe Miti de ce aşa de târziu, respectiv la 30 de ani, a devenit solist profesionist, îmi amintesc că mi-a explicat că în anul 1951, la vârsta de 21 de ani, împreună cu familia – soţie, mamă, tată şi bunic –, a fost deportat în Bărăgan, unde şi-a pierdut atât bunicul, cât şi tatăl.

În ceea ce mă priveşte, aş mai vrea să adaug că Dumitru Chepeţan şi profesorul Gheorghe Dobreanu au fost cei care m-au determinat să îmbrăţişez şi să iubesc cântecul bisericesc. Din păcate, din data de 1 aprilie, Miti nu mai este solist al Corului Catedral „Gheorghe Dobreanu”…

Ştefan ISAC