Impact Vox Caransebeș – RESTART pentru anul școlar 2016-2017


Ca în fiecare an de la înființarea Clubului Impact Vox la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș, și în această toamnă a avut loc o acțiune de recrutare de noi membri, fiindcă absolvenții de liceu care au făcut parte până la examenul de bacalaureat din club au dobândit statutul de alumni și, fiind studenți, vor participa sporadic la activitățile acestuia. Anul școlar trecut a fost un an greu și pentru Clubul Impact, ca și prntru restul elevilor colegiului, dată fiind situația cu șantierul Campusului școlar de la „Loga”. Revenind însă în clădirea școlii, cu poftă de muncă și de acțiune, „impacții” veterani au o agendă plină de proiecte în care vor fi implicați, bineînțeles, și noii membri.

Ne-au plecat şase alumni, s-au înscris de şase ori mai mulți doritori de acțiune în folosul comunității în clubul nostru, colegi din clasele a IX-a și a X-a, chiar și din clasa a VII-a, care nu mai au răbdare să ajungă liceeni ca să intre în Club. Acest fapt ne onorează și ne obligă la a scrie și implementa proiecte bune, ne obligă să ne implicăm în evenimentele comunității. Bineînțeles că știm, că noi, veteranii clubului, avem un rol important, alături de liderii seniori, în a îndruma și ajuta noii membri să treacă prin toate etapele de instruire prin care am trecut la rândul nostru în procesul de maturizare Impact” (Adriana Pădure, veteran Impact, clasa a XI-a).

Fiindcă unui Club Impact din rețeaua de cluburi naționale similare ale Fundației „Noi Orizonturi” îi stă bine în acțiune, Impact Vox Caransebeș a ieșit deja în stradă cu o primă activitate, după numai o primă întâlnire de cunoaștere cu bobocii clubului. 50 de elevi mari și mici de la „C. D. Loga”, și nu numai, au împărțit în Caransebeș zâmbete desenate pe bucățele de hârtie, de Ziua Internațională a Zâmbetului, care este marcată în fiecare primă vineri din luna octombrie. Timp de o oră, cinci echipe formate din veterani, boboci Impact Vox și Baby Impact (elevi de 11-12 ani înscriși în programul R.I.S.C. al O.S.P.D. Caransebeș) au avut misiunea de a vâna cu aparatele de fotografiat sau telefoanele zâmbetele caransebeșenilor.

La finalul activității, au fost numărate fotografiile fiecărei echipe și, împreună, au totalizat 1.200 de zâmbete livrate caransebeșenilor în 60 de minute pline de adrenalină și bună-dispoziție.

În primul rând, am avut ocazia să îi cunoaștem pe bobocii din Impact, am văzut ce abilități sociale avem fiecare și cum putem să ne folosim de ele, să lucrăm în echipa înnoită. Un alt fapt notabil pe care l-am observat a fost atitudinea oamenilor față de activitatea noastră, inedită pentru oraș. Caransebeșenii au fost deschiși și au zâmbit. Dacă am reușit să îi convingem să își facă cu noi fotografii (selfie), când mulți se feresc de aparatele foto, înseamnă că am învățat multe la întâlnirile Impact din cei doi ani de existență a clubului” (Loredana Voloseniuc, veteran Impact).

Veteranii au avut ocazia să își evalueze abilitățile de lider, să coordoneze un grup de diferite vârste, format în mare parte din persoane încă necunoscute lor, fiindcă procesul de cunoaștere va mai dura în noul grup de membri Impact. A fost o provocare să facă strategii pentru obținerea a cât mai multe selfie-uri, fiindcă, până la urmă, Vânatoarea de zâmbete a fost un fel de concurs, unde toți au avut de câștigat experiență în a le vorbi oamenilor, a le explica cine ești și de ce îi oprești pe stradă, au experimentat pe viu ce greu sau ușor e, pentru unii, să convingi pe altcineva să facă ceva ce te scoate din zona de confort” (lider senior Alexandra Miclău).

Tot în acest an școlar, Colegiul Național „C.D. Loga” este implicat într-un program educațional internațional, menit să schimbe sistemul de învățământ și în România, pe lângă alte câteva țări europerne, inițiat de Fundația „Noi Orizonturi”, cu sprijinul financiar al Fundației Charles Stewart Mott și al altor finanțatori. Proiectul „Școli conectate la comunitate” urmărește să promoveze conceptul de Şcoală comunitară și va pune bazele unei rețele de școli comunitare în România.

Mădălina DOMAN