Lucrări finalizate, altele în obiectiv, la Turnu Ruieni


La sfârşitul anului trecut, administraţia locală a comunei Turnu Ruieni a finalizat două repere finanţate pe Măsura 3.22. Conform declaraţiilor primarului Petru Harambaşa, este vorba de Drumul Comunal Caransebeş-Zlagna, în lungime de 7 km, costul ridicându-se la 2,5 milioane de lei (25 de miliarde de lei vechi), fără TVA, şi de extinderea reţelei de canalizare în Zerveşti, Turnu Ruieni, Borlova şi Dalci, în valoare de 1,5 milioane de lei, fără TVA. Edilul-şef al comunei, Petru Harambaşa, ne-a mai informat că, recent, s-a intrat pe finanţare pe un alt program, pentru un Centru de informare turistică, în acest moment autorităţile locale aflându-se în faza de achiziţii publice. Noul Centru va funcţiona la Turnu Ruieni, într-o clădire care va fi ridicată pe locul fostei Primării, care urmează să fie demolată. (S. Berger)