Horoscop


Berbec

O lucrare pe care aţi considerat-o finalizată se va dovedi a nu fi chiar aşa, deci va trebui să mai reveniţi asupra ei. Un prieten vă va da un sfat de care ar fi bine să ţineţi cont. Nemulţumirile de natură financiară nu vor fi rezolvate acum, aşa că ar trebui să lăsaţi ca lucrurile să intre singure pe făgaşul normal. Adoptaţi o atitudine ofensivă faţă de cineva cu care nu reuşiţi să vă mai înţelegeţi.

Taur

Entuziasmul sentimental va fi la limita superioară. Veţi comunica bine cu persoana iubită şi veţi reuşi să vă puneţi de acord asupra unor proiecte de interes comun. Dacă doriţi să iniţiaţi ceva nou la serviciu, nu trebuie să aşteptaţi rezultate imediate. Va trebui să acordaţi ceva mai multă atenţie sănătăţii, deoarece este posibil să apară tot felul de probleme pe fond nervos.   

Gemeni

Veţi avea parte de o mulţime de evenimente care vă vor ţine cu sufletul la gură. Relaţia dv. de cuplu se poate îmbunătăţi. Oricum, veţi trăi clipe plăcute în compania partenerului, ceea ce vă face să priviţi spre viitor cu mai mult optimism. Puteţi avea mai multă încredere în ajutorul colegilor. O serie de probleme pe care nu le-aţi rezolvat la timpul potrivit vor deveni urgente.


Rac

Veţi fi mai deschis, mai optimist, ceea ce va avea efecte benefice asupra relaţiei dv. cu anturajul. Puterea de muncă de care beneficiaţi în această perioadă vă va permite să rezolvaţi o mulţime de situaţii la serviciu. În felul acesta, cercul dv. de prieteni s-ar putea lărgi cu noi membri din rândul colegilor. Timpul liber petrecut în compania partenerului va fi un prilej de relaxare.      

Leu

Unele neînţelegeri mai vechi pe care le-aţi avut cu colaboratorii s-ar putea accentua în această perioadă. Nu este cazul să iniţiaţi o activitate nouă decât dacă sunteţi dispus să daţi dovadă de răbdare. În cazul în care aveţi unele neplăceri în ceea ce priveşte sănătatea, acestea şi-ar putea găsi rezolvarea. Perseverenţa vă va fi de un real folos în această săptămână.

Fecioară

Veţi fi mai agitat, mai irascibil, dar cu un efort constant veţi reuşi să vă canalizaţi energia spre chestiuni concrete. Veţi avea sentimentul că munciţi în zadar, că eforturile dv. nu sunt judecate aşa cum se cuvine. Este important să adoptaţi politica paşilor mărunţi, dacă doriţi să evoluaţi. În plan financiar, este momentul să vă puneţi în practică strategia pe care aţi elaborat-o atâta timp.

Balanţă

Este posibil ca stresul şi munca intensă din ultima perioadă să vă fi afectat mai mult decât v-aţi fi imaginat. La serviciu, sunteţi destul de indispus în urma unei discuţii purtate cu şefii ierarhici. Vă descurcaţi foarte bine în plan financiar, dar va trebui să rezistaţi tentaţiilor din magazine. În plan sentimental, va trebui neapărat să vă stăpâniţi impulsivitatea şi astfel totul va fi bine.

Scorpion

Faceţi un plan pentru un proiect personal. Vă doriţi foarte mult independenţa şi aveţi mare încredere în forţele proprii. O întâlnire spre sfârşitul intervalului, cu o persoană mai în vârstă, vă aduce beneficii neaşteptate, de ordin financiar sau relaţional. Puteţi să primiţi ajutorul persoanei iubite pentru a elimina sau rezolva o problemă care v-a frământat în ultima perioadă.

Săgetator

Vă rezumaţi la a vorbi cât se poate de puţin cu persoanele din jur. Vi se pun tot felul de întrebări şi acest lucru vă deranjează mai mult decât lăsaţi să se vadă. Un coleg încearcă să vă provoace, dar ar fi mai bine să nu-i daţi satisfacţie. Uneori, faptul că vă concentraţi pe lucrurile mărunte vă face să nu vedeţi aspectele importante ale vieţii. Acordaţi mai multă importanţă partenerului!

Capricorn

Vă preocupă mai mult ca oricând sănătatea şi aspectul fizic. Încercaţi să vă schimbaţi stilul de viaţă şi sunteţi hotărât să faceţi orice sacrificiu. Din punct de vedere sentimental, există posibilitatea unui week-end reuşit, care depinde însă numai de bunăvoinţa dv. Este timpul să încercaţi o activitate extraprofesională pentru a ieşi din monotonie şi a câştiga bani.

Vărsător

Dacă nu puteţi să vă învingeţi duşmanii din viaţa profesională, atunci trebuie să faceţi compromisuri. Este o perioadă deosebit de frumoasă pe plan sentimental şi aveţi parte de multe satisfacţii. Financiar, feriţi-vă de riscuri, deoarece astrele nu vă sunt favorabile. Descoperiţi avantajele situaţiei de a fi „invizibil“, căci preferaţi să nu îi lăsaţi pe ceilalţi să îşi bage nasul în problemele dv.

Peşti

Sunteţi într-o formă fizică bună şi rezistaţi destul de bine factorilor externi. La serviciu colaboraţi cu un cerc mai larg de persoane, care îşi aduc contribuţia în funcţie de specialitatea fiecăreia. Încercaţi să vă temperaţi spiritul critic şi fiţi atent mai ales la tonul pe care îl folosiţi în discuţii. S-ar putea ca partenerul de viaţă să nu fie de acord cu cheltuielile pe care le faceţi.