Aşa a fost să fie…


CSM Şcolar Reşiţa – FC Caransebeş 2-1 (1-0)

Vineri, 7 octombrie, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii a III-a, formaţia FC Caransebeş a jucat în deplasare, pe stadionul ,,Mircea Chivu”, cu CSM Şcolar Reşiţa. A fost un meci tacticizat, încheiat cu victoria, cu 2-1, a gazdelor, însă partida a avut un moment controversat, în minutul 76, când Staicu a reluat cu capul în poarta reşiţeană, asistentul semnalizând ofsaid, arbitrul de centru anulând golul, fază la care caransebeşenii au protestat vehement. În minutul următor, gazdele au marcat, pe contraatac, golul de 2-0, gugulanii înscriind în prelungiri. (S. Rogoz)

 Meci greu în Valea Domanului se anunţa vineri, 7 octombrie, atât pentru CSM Şcolar, cât şi pentru FC Caransebeş, care, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii a III-a, s-au întâlnit pe stadionul ,,Mircea Chivu” din Reşiţa. Ambele formaţii veneau după câte o victorie, gugulanii după un 2-1 pe teren propriu cu Millenium Giarmata, iar rosso-nerii după acelaşi scor, obţinut în deplasare, la Becicherecu Mic, motive suficiente ca fiecare combatantă să abordeze partida cu maximă precauţie. De fapt, aşa s-a şi întâmplat, meciul începând cu două ocazii, câte una de fiecare parte. În minutul 3, Feleagă a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri, respinsă de goal-keeper-ul caransebeşean Vulpescu, pentru ca, două minute mai târziu, Fara să trimită pe lângă poarta reşiţeană o centrare venită de pe dreapta, de la Văcărescu. Apoi, jocul s-a liniştit o bună perioadă, mai precis până în minutul 20, când Piperca, de la reşiţeni, a bătut bine o lovitură de la 30 de metri, cu boltă, Vulpescu respingând în corner, cu pumnii, de sub bară, după executarea loviturii de colţ, Gurici trecând la un vârf de gheată de deschiderea scorului.

Şi în continuare, meciul a fost la fel de tacticizat, niciuna dintre echipe neriscând nimic, prudenţa fiind cuvântul de ordine în ambele tabere. Până la pauză, singura fază notabilă a adus şi golul: o minge lungă, venită de pe stânga, a depăşit întreaga apărare caransebeşeană, a ajuns în careu, la Olayeni, care l-a făcut scurt, din corp, pe R. Dumitru, şi, rămas singur cu Vulpescu, a trimis mingea puternic, la colţul lung, învingându-l pe goal-keeper-ul gugulan.

Nici după reluare lucrurile nu au stat, un timp, altfel, cu excepţia fazei din minutul 50, când Văcărescu a pătruns pe dreapta, centrarea lui a fost respinsă cu pumnii de Giurcanu până la R. Dumitru, care a tras puternic din careu, însă fundaşii reşiţeni s-au aruncat la sacrificiu, ca la hochei, blocând balonul. A urmat apoi o perioadă mai calmă, în care ambii antrenori, respectiv Leontin Doană şi Ion Ibric, au făcut mai multe schimbări, în tot acest timp reşiţenii încercând să menţină rezultatul, făcând presing în jumătatea gugulană de teren, pentru a ţine mingea cât mai departe de propria poartă, lucru care, în mare parte, le-a şi reuşit.

Şi a venit minutul 76, care a adus şi cea mai controversată fază a meciului: centrare Suru, de pe dreapta, Staicu a reluat cu capul, de la 10 metri, fără speranţe pentru Giurcanu, mingea a poposit în plasă, însă, la semnalizarea asistentului de pe acea parte, ,,centralul” Cătălin Botaş le-a anulat caransebeşenilor golul pe motiv de ofsaid. Au urmat protestele vehemente ale gugulanilor, finalizate cu un ,,galben” pe care l-a văzut autorul golului nevalidat. Pe contraatacul care a urmat, acelaşi Olayeni a scăpat singur spre poarta caransebeşeană, l-a driblat pe Vulpescu, după care a centrat din unghi, lui Sulea nemairămânându-i de îndeplinit decât o formalitate pentru a pune latul şi a înscrie în poarta goală.

Deşi conduşi cu două goluri, caransebeşenii nu au căzut, dimpotrivă, au atacat cu şi mai multă determinare. Astfel, în minutul 79, Suru a bătut în careu o lovitură liberă de la 30 de metri, Văcărescu a ciupit balonul, însă Giucanu a scos de la colţul scurt. În minutul 89, Staicu a recentrat cu capul, în careu, la Ţimbota, care a tras la o palmă de poartă, însă oricum asistentul era cu fanionul sus pentru ofsaid. În ultimul minut regulamentar de joc, Văcărescu a şutat din careu, toată lumea a văzut gol, însă Feleagă a scos de pe linia porţii. Până la urmă, gugulanii au reuşit să înscrie, în minutul 90+1, când Staicu a reluat cu latul, din 8 metri, o centrare venită de pe dreapta, de la Văcărescu.

,,O înfrângere, după părerea mea, nemeritată. După mai multe jocuri bune, inclusiv cel de azi, ale echipei mele, iată că a venit şi un duş rece, dar, chiar şi după acest rezultat, nu pot decât să-mi felicit jucătorii, pentru dăruire şi devotament. Am avut un meci bun, frumos, la care au contribuit ambele echipe. Nu discut arbitrajul, n-am discutat şi nu voi discuta acest aspect. Aşa a fost să fie… Nouă nu ne rămâne decât să mergem înainte… Am pierdut o bătălie, nu războiul. Îi felicit şi pe reşiţeni pentru victorie, indiferent cum a fost obţinută, pentru că au muncit pentru ea. Aşa a fost să fie…”, a declarat tehnicianul caransebeşean, Ion Ibric.

CSM Şcolar: Giurcanu, Pitaru, Gurici, Feleagă, Fedor, Doană (min. 56, Mihăilă), Brejneni, Olayeni, Piperca (68, Mioc), Ionaş (89, Caimac), Sulea (87, Loba), rezerve: Haidău, Coca, Mândru. Antrenor, Leontin Doană.

FC Caransebeş: Vulpescu, Ţimbota, Patrona, Covăsală, R. Dumitru (min. 56, Geneţ), Văcărescu, Suru, Şt. Bălan (84, Ciobanu), Dovlete, Staicu, Fara (75, Tică); rezerve: Socaci, N. Bona, Firiţeanu, Lepa. Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran.

A arbitrat la centru Cătălin Botaş (Timişoara), asistat la cele două linii de Gabriel Goloşie (Lugoj) şi Gabriel Chiţoiu (Timişoara).

Observatori: Mihai Prunariu (Tg. Jiu) şi Florin Bătrânu (Timişoara).

Clasament Liga a III-a

1. A.C.S. Recaş 8 5 3 0 11-3 18 (+6)

2. FC Caransebeş 8 5 2 1 12-7 17 (+5)

3. Bihorul Beiuş 8 5 2 1 10-6 17 (+5)

4. Timişoara II 8 5 1 2 22-10 16 (+4)

5. Giarmata 8 5 1 2 11-7 16 (+4)

6. C.S.M. Şcolar 8 4 3 1 11-9 15 (+3)

7. Hunedoara 8 4 2 2 8-6 14 (+2)

8. Simeria 8 3 2 3 10-9 11 (-1)

9. Vladimirescu 8 3 1 4 13-15 10 (-2)

10. Jiul Petroşani 8 2 3 3 7-8 9 (-3)

11. Naţional Sebiş 8 2 3 3 6-7 9 (-3)

12. Flacăra Făget 8 3 0 5 10-16 9 (-3)

13. Gloria Arad 8 1 3 4 5-10 6 (-6)

14. V. lui Mihai 8 1 2 5 7-11 5 (-4)

15. Gloria Reşiţa 8 0 3 5 4-14 3 (-9)

16. Becicherecu M. 8 0 1 7 3-12 1 (-11)

Etapa viitoare, a IX-a, vineri, 14 octombrie, ora 15: Giarmata – CSM Şcolar; FC Caransebeş – Bihorul Beiuş (meciul se dispută sâmbătă); Becicherecu Mic – ACS Recaş; Gloria Arad – FC Timişoara; Flacăra Făget – Gloria Arad; Valea lui Mihai – FC Hunedoara; Naţional Sebiş – Vladimirescu; Gloria Reşiţa – CFR Simeria.

Sorin ROGOZ

Rezultatele complete ale etapei a VIII-a, de vineri, 7 octombrie: CSM Şcolar – FC Caransebeş 2-1; Tudor Vladimirescu – Gloria Reşiţa 3-0; Bihorul Beiuş – Becicherecu Mic 0-0; ACS Recaş – Jiul Petroşani 0-0; FC Timişoara II – Flacăra Făget 6-1; Gloria Arad – Valea lui Mihai 1-0; FC Hunedoara – Naţional Sebiş 0-0; Millenium Giarmata – CFR Simeria 1-1.