Gheorghe Borcean nu mai e preşedinte



La alegerile care au avut loc săptămâna trecută la Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al acestei structuri a fost ales medicul Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni, el înlocuindu-l în funcţie pe dr. Gheorghe Borcean de la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş, care conducea Colegiul din 2015.
Gheorghe Borcean a fost ales vicepreședinte, fiind coordonator al Departamentului de Jurisdicție Profesională, ceilalţi doi vicepreşedinţi fiind dr. Valeria Herdea şi dr. Călin Bumbuluţ.
De asemenea, Borcean este vicepreședinte și în Biroul Executiv al Consiliului Colegiului Medicilor Caraş-Severin pentru următorii patru ani, și delegat titular în Adunarea Generală Națională a Colegiului Medicilor din România. (G. Luca)