Garda de Mediu şi APIA vor verifica incendiile de vegetaţie uscată



Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire de lucru împreună cu reprezentanţii ISU „Semenic“, ai Iinspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru analizarea problemelor generate de incendiile de vegetaţie uscată.
Astfel, ISU „Semenic“ a prezentat datele a 43 de intervenţii la incendii de vegetaţie uscată în judeţul nostru în acest an. Dintre acestea, 13 au avut loc pe parcele eligibile pentru subvenţiile acordate de APIA, urmând ca această instituţie, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu să analizeze aceste speţe. Se va verifica dacă beneficiarii au depus în termenul legal, de 10 zile de la producerea incendiului, notificări către Poliţie, urmând ca mai apoi să se constate modul în care au izbucnit aceste incendii. În baza rezultatelor verificărilor, APIA va decide dacă beneficiarii mai primesc subvenţiile sau, după caz, dacă vor fi sancţionaţi de către Garda de Mediu sau ISU „Semenic“, am fost informaţi de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului.
„Instituţia Prefectului – Caraş-Severin doreşte să faciliteze conlucrarea dintre APIA şi Garda de Mediu, care au un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Pentru o bună desfăşurare a acţiunilor şi pentru eficientizarea lor, Instituţia Prefectului – Caraş-Severin va organiza lunar asemenea întâlniri de lucru”, se mai arată în comunicatul de presă.
Georgiana LUCA