Frederic Pauk, primarul Caransebeşului, prieten cu George Enescu



Frederic Pauk, primarul Caransebeşului, prieten cu George Enescu
Cum am aflat despre relaţia de amiciţie dintre Lazăr Alfred Frederic Pauk, primarul Caransebeşului, şi George Enescu? Printr-o simplă întâmplare…
În primăvara anului 1964, student fiind la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, împreună cu soţia mea, înv. Aurelia Jompan, şi verişorul meu ing. Nicolae Jompan, am vizitat Muzeul „George Enescu“, găzduit de Palatul cunoscutei familii a Cantacuzinilor, de pe Calea Victoriei. În vremea aceea, custode era Romeo Drăghici, violonist consacrat, traducător şi muzeograf. Aflând că unul dintre cei trei vizitatori este student la Conservator, ne-a invitat în clădirea din spatele Muzeului, în care se afla locuinţa maestrului Enescu, un spaţiu modest, mobilat în stil moldovenesc. Cu greu şi deosebită emoţie am acceptat invitaţia de a mă aşeza în jilţul muzicianului nepereche, eu, un modest student în primul an de Conservator. Şederea n-a durat prea mult, timp în care maestrul Drăghici, aflând că suntem din Caransebeş, ne-a rugat să culegem informaţii referitoare la concertele lui Enescu din anii 1927 şi 1931 şi, mai ales, despre Frederic Pauk, despre care maestrul i-a vorbit de nenumărate ori.
Dar cine a fost de fapt acel Fritz Pauk, sau „Herr Fredy“, cum i se adresau cei apropiaţi?
Născut în 10 ianuarie 1886, în oraşul Lugoj, din părinţii Ernest şi Etelka, a urmat şcoala primară, gimnaziul şi studiile medii în oraşul de pe Timiş, iar Facultatea de Drept în Budapesta.
După ce a îndeplinit funcţia de senator al Lugojului, la vârsta de 32 de ani a fost ales primar al Caransebeşului.
La Lugoj a studiat vioara cu prof. Ştefan Walker şi a cunoscut nu numai acest instrument, ci şi disciplinele armonie şi dirijat, fiind deopotrivă violoncelist, pianist, organist şi şef de orchestră.
Să fi cunoscut oare locuitorii Caransebeşului din vremea manageriatului juristului Pauk, faptul că în timp ce o economie pusă la punct într-o urbe oarecare asigura doar un trai decent locuitorilor ei, altfel spus le poate asigura „vieţuirea“, o cultură înfloritoare poate să aducă cu sine „supravieţuirea“ peste veacuri a acelui loc, a acelor oameni?
În anul 1974, Corala „Mărgana“ a beneficiat de un schimb cultural cu Corul „Ivan Filipovici“ din oraşul Zagreb, unde în fruntea comunităţii se afla vrednicul primar Boris Dogan, artist plastic. În capitala Croaţiei din acea vreme nu numai artele plastice duceau o „lume albă“, ci toate genurile menite a face educaţie prin, şi pentru frumos erau la mare cinste, sprijinindu-se, evident, pe o bază economică înfloritoare.
Dar să ne întoarcem la activitatea muzicală a protagonistului nostru, care, în oraşul de baştină, a cântat în formaţiile camerale Trio, Cvartetul de coarde şi Cvintetul cu pian, alături de mari maeştri ai muzicii instrumentale lugojene.
Iată cum l-a caracterizat dr. Iosif Willer, în studiul „Contribuţii la viaţa muzicală a oraşului Lugoj“: „Frederic Pauk [este un] muzician cu talent multilateral (…). Inteligenţa sa muzicală, facultatea sa spirituală excepţională şi auzul său perfect l-au predestinat pentru funcţia de şef de orchestră, rol pe care l-a îndeplinit cu cinste şi pricepere“.
Începând cu anul 1918, pe lângă funcţia de primar al Caransebeşului, a condus Corul şi Orchestra Societăţii Filarmonice a Etnicilor Germani, a sprijinit Comitetul Artistic Local, Asociaţia Culturală din Banat cu sediul în oraşul de pe Timiş şi Sebeş, Casina Română, Reuniunea Corală „Cecilia“, Reuniunea Română de Cântări şi Muzică, Reuniunea Maghiară de Cântări, Corul Societăţii de Lectură „Ioan Popasu“.
Transferat la Timişoara în anul 1928, s-a implicat ca interpret în Cvartetul „Brandeis“ şi ca dirijor al Societăţii „Amicii Muzicii“, al Corului C.F.R., Orchestrei Simfonice Municipale, Orchestrei Colegiului Regional de Avocaţi.
Dar iată cum am aflat toate acestea şi încă multe altele din viaţa şi activitatea lui Pauk, precum şi despre legăturile lui cu George Enescu. Într-o zi cu soare, din toamna anului 1964, aşadar acum aproape 60 de ani, am luat urma pensionarului Pauk, un om înalt, bine făcut, care îşi făcea plimbarea în fiecare zi, cu autobuzul, între centrul oraşului Caransebeş şi Unitatea Militară de la Şesul Roşu. I-am cerut permisiunea să mă aşez pe bancă alături de dânsul. După ce m-am prezentat şi i-am spus ce doresc, şi-a ridicat bărbia cu care stătea proptit într-un baston şi, cu faţa străluminată de focul amintirilor, mi-a povestit ore în şir despre prietenia cu Enescu, încercarea nereuşită a maestrului de a cânta o lucrare pentru vioară împreună cu Orchestra Societăţii Filarmonice, modestia, bunătatea şi harul cu care era înzestrat, succesele remarcabile ale concertelor prezentate în anii 1927 şi 1931 în Caransebeş etc. „Sunt atât de mândru – mi-a mărturisit el – de faptul că, în casa mea, Enescu, dacă n-a construit măcar un singur acord la Opera Oedip, atunci sigur a şters pe acelea care nu l-au staisfăcut din punct de vedere armonic, ceea ce a dus la desăvârşirea operei sale. Căci, pentru compozitorul moldovean, aşa cum obişnuia să spună, în creaţie mai importantă este guma decât creionul“.
Frederic Pauk mi-a mai relatat şi alte amănunte despre modul de viaţă al maestrului. De exemplu, mi-a spus el, Enescu nu consuma băuturile reci, de la gheaţă, în concepţia sa acestea fiind extrem de dăunătoare sănătăţii, iar la concerte folosea pentru arcuş praf de sacâz pe care şi-l lua din buzunarul fracului, şi, de asemenea, nu „gusta“ muzica clasică transmisă pe posturile de radio. Peste ani, însă, bătrânul Pauk ne-a mărturisit că l-a ascultat pe maestru interpretând diverse piese la vioară şi pian pe calea undelor hertziene.
În anul 1931, Frederic Pauk l-a recomandat pe Antoniu Sequens ca acompaniator la pian, zicându-i lui Enescu: „Acesta-i bun pianist!“. După concertul de la Hotelul „Pomul Verde“, din acelaşi an, George Enescu a fost purtat pe braţe de melomanii Caransebeşului, care au păşit pe un covor de flori naturale, aşternut între sala de concert şi sediul Primăriei. „În atmosfera sumbră, încărcată, a acelor ani – aprecia regretatul istoric al culturii bănăţene, reşiţeanul Ion Crişan –, concertul magistral dat de George Enescu în 1931 la Caransebeş, cu prilejul unui turneu întreprins în Banat, a adus o rază de lumină geniului muzical românesc“.
În Panteonul personalităţilor de seamă ale acestui oraş, Frederic Pauk, primarul artist, trebuie aşezat undeva în centru, fiindcă a ştiut să fie, să simtă şi să se comporte româneşte, asemenea compozitorului Antoniu Sequens, mai româneşte decât mulţi dintre românii autentici.
Prof. univ. dr. Dumitru JOMPAN

Lasă un comentariu