Andrei Ungur vrea excluderea lui Mihai Minea din PNL



După şedinţa extraordinară de Consiliu local cu scântei de la Caransebeş, atunci când grupul liberal a reuşit să treacă proiectul de hotărâre privind revocarea unui alt act normativ, acela prin care s-a înfiinţat Corpul de control al primarului, preşedintele PNL Caransebeş, Andrei Ungur, şi viceprimarul municipiului, Marius Isac, au susţinut o conferinţă de presă în care şi-au prezentat punctele de vedere referitor la ceea ce s-a întâmplat în plen.
În ceea ce priveşte acuzaţiile de ilegalitate lansate de edilul municipiului, Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac a ţinut să precizeze că, din punctul său de vedere, nu a comis nicio ilegalitate, iar hotărârea adoptată poate fi contestată şi atacată în contencios administrativ. „Nu este primul proiect de hotărâre la care nu m-am consultat cu dânsul, şi nu cred că e ceva ilegal în asta. Vreau să precizez că acel Corp de control nu există în organigrama după care funcţionează acum Primăria Caransebeş. Dacă avea în vedere înfiinţarea acestuia într-o viitoare organigramă, era în regulă, dar, în momentul de faţă, nu există”.
Referitor la faptul că de a doua zi, respectiv din 9 mai, Mihai Minea urma să fie angajat pe acel post de şef al Corpului de control al primarului în ciuda succesului obţinut de liberali, care au revocat hotărârea prin care era înfiinţată această structură, Marius Isac nu a vrut să comenteze, iar Andrei Ungur a afirmat că este curios dacă Felix Borcean va contesta şi actele pe care, timp de doi ani şi jumătate, el le-a semnat în calitate de city-manager. „Dacă există o instanţă care să spună că această hotărâre este ilegală, intrăm într-un cerc, şi sunt curios dacă şi restul hotărârilor care, timp de doi ani şi jumătate, au avut la bază rapoarte semnate de mine sau de domnul viceprimar, sau chiar de dumnealui, mai sunt valabile? Pentru că atât eu, la vremea respectivă, cât şi domnul viceprimar am avut dispoziţie pentru a exercita calitatea de ordonatori de credite”, a adăugat Andrei Ungur.
Vizavi de declaraţiile pe care Mihai Minea le-a făcut în ultima vreme la adresa colegilor de partid, respectiv a consilierilor liberali, Andrei Ungur a spus că va propune excluderea acestuia din PNL, la următoarea şedinţă a Biroului Politic Local.
În ceea ce priveşte îndepărtarea sa din funcţia de city-manager al municipiului, Andrei Ungur a declarat că a început demersurile pentru contestarea acestei decizii făcând o plângere prealabilă, şedinţa de miercuri fiind a doua în care edilul nu vrea să supună la vot această plângere, acesta fiind primul pas pe drumul spre instanţă. „Raportul de la Consiliul local, întocmit de jurişti, spune că hotărârea a fost legală, avocaţii mei zic că e ilegală. Dar asta va decide instanţa, eu vorbesc doar de procedură”, a mai spus preşedintele PNL Caransebeş.
Vorbind despre proiecte, la implementarea cărora chiar a lucrat efectiv în calitatea sa de fost city-manager, Andrei Ungur a afirmat că toată lumea e conştientă că străzile trebuie asfaltate, trebuie executate rigole, iar spitalul trebuie reabilitat, dar mai sunt şi proiecte care necesită o susţinere mult mai mare din partea Primăriei decât alocările financiare care se pot obţine.
Referitor la alegerile europarlamentare, până la care mai sunt doar câteva zile, Andrei Ungur a declarat că, la Caransebeş, ţinta Partidului Naţional Liberal este un scor de 40 la sută.
Bogdan NAUM