Get Adobe Flash player

Floriile

Vizualizari: 256

Duminică, 21 aprilie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea triumfală în Ierusalim, sau Duminica Floriilor, eveniment care a fost pregătit de trei momente de o însemnătate deosebită pentru creştinism. În această ediţie vă prezentăm semnificaţia vindecării orbilor din Ierihon, convertirea lui Zaheu şi ungerea din Betania. De asemenea, tot în acest număr încercăm să abordăm Sărbătoarea Floriilor şi din alt punct de vedere, anume, ca eveniment care deţine un loc important în calendarul popular, fiind, de fapt, sărbătoarea victoriei definitiv câştigate de natură în lupta pentru reînvierea din moarte, la care este condamnată, anual, de frigul iernii. (Pr. D.P. Mărgineanu, C. Neumann).

Să ne amintim, pe rând, de semnificaţia celor trei evenimente la care am făcut referire. În drumul spre Ierusalim, Iisus se întâlneşte pentru ultima dată în viaţa Sa pământească cu cea mai apăsătoare suferinţă umană – lipsa vederii. Doi orbi îl întâmpinară într-un strigăt unic: „Doamne, ai milă de noi, Fiu al lui David!“ (Mt. 20, 30). Altul mai încolo, după nume Bartimeu, adică, în ebraică, „Fiul lui Timaios“ (Mc. 10, 47-78), la fel strigă de două ori: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“, „Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!“ (Lc. 18, 38-39). Pe Iisus îL cuprinde o infinită milă şi le redă vederea pe măsura credinţei lor.

Ceea ce nu vedeau oamenii legii vechi, ştiau şi vedeau orbii! Şi anume, că Nazarineanul era din neamul lui David, adevăratul Mesia aşteptat. Vindecarea miraculoasă de la porţile Ierihonului nu este numai una trupească, descinzând ca de atâtea ori din puterea divină, ci, în paralel, şi una sufletească. Ea a cuprins mulţimea martoră a minunilor, fiindcă toţi cei prezenţi ne informează şi de astă dată (Lc. 18, 43).

Şi întoarcerea lui Dumnezeu în acea zi de primăvară nu se opreşte aici. Ea învăluie pe Zaheu vameşul, cel suit în sicomor (probabil specie de smochin, numită în Botanică Ficus sycomorus) şi, în pofida cârcotaşilor, în acea zi a venit mântuirea în casa păcătosului dispreţuit de farisei. (Lc. 19, 1-10).

Patima şi moartea pe cruce ale lui Iisus sunt prefigurate şi în ziua premergătoare Intrării triumfale în Ierusalim, când Maria din Betania, sora Martei şi a lui Lazăr cel înviat a patra zi din morţi, vărsa pe capul şi picioarele lui Iisus o livră de ulei de nard de mare preţ (o livră = 327,45 gr. ulei de nard – în banii noştri de astăzi ar fi costat în jur de 300 de lei). Atunci, Iuda Iscarioteanul a vociferat: „De ce nu s-a vândut acest nard de mare preţ pe trei sute de dinari şi să fi fost daţi săracilor?“ (Ioan 12, 3-5). Şi Iisus răspunde: „De ce necăjiţi femeia? Căci frumoasă faptă a făcut. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi; pe Mine însă nu mă aveţi totdeauna. Turnând acest mir pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o“. (Mt. 26, 11-12).

Să mai spunem că în afară de faptul că uleiul de nard e foarte parfumat, el are şi alte două însuşiri minunate: fortifică memoria şi măreşte capacitatea creierului de conştientizare a realităţii. Probabil că acei ce se aflau de faţă în casa lui Lazăr, odată cu parfumul ce a inundat încăperea, s-au simţit mai aproape de divinitatea lui Iisus.

Despre toate aceste trei minuni pregătitoare Intrării lui Iisus în Ierusalim ne relatează toţi cei patru evanghelişti (Mt. 21, 1-9; Mc. 11, 1-10; Lc. 19, 28-38 şi Ioan 12, 12-19).

Observăm în aceste relatări că Iisus prevesteşte pas cu pas desfăşurarea evenimentelor pe întregul parcurs de la Betania (circa 6 km de la Ierusalim) prin Betfage (1 km de Ierusalim).

Intrarea triumfală descrisă cu multe amănunte în cele patru Evanghelii este plină de semnificaţii. Mulţi s-au aşteptat atunci, iar alţii chiar şi astăzi, ca Iisus să fi intrat în Cetatea sfântă călare pe un cal, atributul regilor şi împăraţilor cuceritori. Dar Fiul Omului, deloc întâmplător, a ales pentru acest prilej un asin.

Astăzi, o astfel de alegere pare, pentru gândirea europeană, lipsită de sens. Dar nu aşa stăteau lucrurile în tradiţiile antice ale Orientului apropiat! În vremuri de pace, conducătorii de state din acele timpuri foloseau ca mijloc de călătorie numai asinul.

Iisus, la Intrarea în Ierusalim, a transmis, prin selectarea acelui animal de povară, un mesaj clar locuitorilor cetăţii – Eu sunt Unsul Domnului şi Regele lui Israel, care nu aduce războiul, ci pacea! De aceea, mulţi din cei ce nu auziseră despre Iisus şi nu văzuseră minunile săvârşite de El în afara cetăţii lui David se întrebau cu mirare: „Cine este acesta?“ (Mt. 21, 10).

Iar mirarea lor creştea mai mult când mulţimile de pe colinele din preajma cetăţii şi-au întins hainele în calea Lui şi L-au întâmpinat cu frunze de palmier şi flori, ovaţionându-L: „Osana! Fiul lui David. Binecuvântat Cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!“. (Mt. 21, 9).

Acest „Osana!“ era adresat numai celor preţuiţi în mod deosebit pentru faptele lor. Cuvântul provine din limba ebraică, „hosi-ona“ = ajută, mântuieşte, salvează-ne sau vivat, trăiască ori ave în latină.

Toate acestea trebuiau să se întâmple înainte de pătimire, fiindcă în Cărţile profeţilor s-a scris: „Domnul a anunţat aceasta până la marginile pământului: «Spune fiicei Sionului: Iată, Mântuitorul tău vine!; iată, plata este cu El şi răsplătirile merg înaintea Lui!» (Isaia 62, 11), ori «Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată Împăratul tău vine la tine; El este drept şi biruitor, smerit şi călărind pe asin!»” (Zaharia 9, 9).

Ambele profeţii se pot interpreta ca având acelaşi mesaj: Iisus, intrând în cetatea Ierusalimului, se dă pe Sine jertfă pentru iertarea păcatelor lumii, aducând împăcarea noastră cu Dumnezeu Tatăl, mulţumirea în sufletele credincioşilor şi Pacea atât de necesară lumii dintotdeauna.

Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU

 

Traducere