Get Adobe Flash player

Despre ispite

Vizualizari: 309

„Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El” (Iacov 1,12); „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5,8)

Cât este de dușmănos diavolul față de noi, Sfânta Scriptură mărturisește: el ispitește fie credința, fie dragostea, fie nădejdea noastră. Ispitește credința, strecurând îndoiala, neîncrederea, semănând erezia, schisma, apostazia; ispitește dragostea, întorcând voia noastră de la săvârșirea poruncilor lui Dumnezeu și semănând vrajba între noi; ispitește nădejdea, ducându-ne la deznădejde față de viața veșnică și de bunătățile făgăduite.

Orice ispită, chiar dacă este adusă de diavolul, totuși nu este adusă fără îngăduința lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a spus: „Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu” (Luca 22,31). Ispita nu ocolește pe nimeni, Însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de trei ori fiind ispitit de satana, precum mărturisește Sfânta Evanghelie, şi cu atât mai mult vor fi ispitiți credincioșii Lui. Ispitele ne vin din îngăduința lui Dumnezeu, pentru a avea un sfârșit bun. În ispită, Dumnezeu ne arată nouă ceea ce suntem și către ce anume avem înclinație, către bine sau către rău; ne arată ceea ce cugetăm, cele trupești sau cele duhovnicești; ne arată ceea ce se ascunde în inima noastră, dragostea de Dumnezeu sau dragostea lumii acesteia. În ispită, omul își cunoaște neputința sa și ticăloșia sa și astfel se smerește: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc” spune Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 12,7). În ispită, dacă ea este răbdată, ispititorul este făcut de rușine, ca unul ce este biruit de către omul cel neputincios, cu harul lui Dumnezeu, iar omul se încununează.

Avem și ajutor să biruim ispitele: să îndreptăm mintea către altceva, care este de folos, și către sfânta cugetare. Ispititorului i se poate spune ceea ce i-a spus arhanghelul Mihail diavolului: „Să te certe pe tine Domnul” (Iuda 1,9). Să ne îngrădim cu semnul crucii și să ne întrarmăm cu puterea lui Hristos Celui răstignit; să-i întoarcem spatele ispititorului și să nu îi dăm atenție.

Este un semn de rău dacă cineva nu are ispite, căci ispititorul nu se atinge de cel pe care îl vede a fi supus voii sale și, prin urmare, stăpânit de el. Deseori se întâmplă ca ispititorul să se îndepărteze pentru o vreme și să ne lase în pace, dar atunci ne stă înainte mai mare ispită, căci dintr-odată, pe neașteptate, năvălește asupra noastră, și nu din direcția care ne așteptăm, de aceea trebuie totdeauna să o așteptăm. Pentru aceasta ne întrarmează Apostolul Pavel, zicând: „Deci luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți” (Efeseni 5,15).

După ispită și biruință, trebuie să atribuim biruința nu nouă, ci lui Dumnezeu, și Lui să-I mulțumim pentru că nu i-a dat voie vrăjmașului să râdă de noi, căci tot cursă diavolească este și faptul că el după biruința noastră asupra lui strecoară în noi îngâmfarea și slava deșartă. De se întâmplă să fim ispitiți, nu trebuie să deznădăjduim, ci îndată să ne ridicăm, să ne căim și să ne îndreptăm cu și mai multă înflăcărare să luptăm, chemând ajutorul lui Dumnezeu. Căci viața noastră este o luptă, în care când dintr-o parte, când dintr-alta suntem răniți, goniți și biruiți. În ispite trebuie să ținem minte următorul lucru: când răbdăm ceva de la cei răi, să căutăm la Cel ce ne conduce și ne desăvârșește credința.

Pr. Petru PAICA

Traducere