Get Adobe Flash player

Felix Borcean: „Consider că nu există posturi «cu dedicaţie» la spital”


Proiectul de hotărâre care a stârnit cele mai multe discuţii în şedinţa de vineri, 30 august, a Consiliului Local Caransebeş a fost cel privind modificarea structurii existente, completarea şi actualizarea Organigramei şi modificarea Statului de personal din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă, începând cu data de 1 septembrie.
Mai exact, era vorba despre transformarea a trei posturi vacante de medic specialist, în medic primar la Secţiile Medicină internă, la Chirurgie generală şi la Psihiatrie, de transformarea celor două posturi vacante de medic specialist, în medic primar la Secţia Pediatrie, şi mutarea unui post la Secţia Neurologie şi a celuilalt post la Secţia ATI+UTS.
Cum întreaga procedură era prea complexă şi mai ales mult prea tehnică pentru cei prezenţi în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, discuţiile s-au purtat în cea mai mare parte între liderul Sindicatului „Solidaritatea” din cadrul spitalului, Marius Posipal, care le-a solicitat consilierilor să nu aprobe proiectul, invocând nereguli existente în Organigramă, Adina Crăciun, de la Biroul resurse umane al instituţiei sanitare, şi medicul Ionuţ Mihăilică. După ce fiecare dintre cei implicaţi şi-au susţinut punctul de vedere, când a venit vorba să voteze, toţi consilierii prezenţi, indiferent de culoarea politică, s-au abţinut, astfel că proiectul de hotărâre a fost respins.
După şedinţă, primarul Felix Borcean a declarat că, în opinia sa, Adina Crăciun a explicat destul de bine situaţia şi nu a înţeles de ce, într-un final, toată lumea s-a abţinut, astfel încât acest proiect de hotărâre va fi rediscutat. „Chiar dacă au existat suspiciuni, consilierii ar fi trebuit să voteze această Organigramă, fie pentru, fie împotrivă. Eu îi voi solicita managerului spitalului, Octavian Dena, să participe la viitoarea şedinţă de Consiliu local în care se va discuta din nou despre această Organigramă. Eu consider că nu există posturi «cu dedicaţie» la spital, aşa am înţeles, aşa mi s-a transmis, pentru că se caută păstrarea personalului din spital, nu există semnale că ar veni din afara spitalului pretendenţi la aceste posturi de şefi de secţie, ei există, sunt numiţi, dar, de asemenea, ştiu că este o condiţie impusă pentru acreditarea Spitalului Municipal, aceea de a exista şefi de secţie care să obţină postul prin concurs. În situaţia în care nu se prezintă la concurs, managerul spitalului este acoperit de această situaţie, când se numeşte un şef de secţie interimar, pentru şase luni, după care există posibilitatea organizării unui alt concurs”, a spus Felix Borcean.
Edilul a adăugat că nu înţelege recrudescenţa de opinii din ultimul timp, mai ales a celor venite din partea personalului intern al spitalului, sesizând şi faptul că s-au creat, recent, două sindicate, că la rapoartele de gardă zilnice anumiţi medici sunt foarte vocali, cu atât mai mult cu cât această animaţie contrastează cu liniştea de până acum.
„Sper că nu e o mişcare îndreptată împotriva managerului, sau poate să fie… Domnul Dena este apolitic şi probabil lucrul acesta e deranjant. Deşi a fost numit de un primar liberal, managerul spitalului nu e afiliat politic, nici nu s-a încercat afilierea sa, eu n-am încercat, şi nici din alte părţi nu am simţit vreo astfel de presiune, însă probabil că măsurile pe care le-am discutat şi am încercat să le implementăm la spital sunt, pentru o parte a personalului, puţin deranjante. De exemplu, plecarea «Neuromed-ului» din spital e o măsură bună pentru spital, economic vorbind, dar este neplăcută pentru cei care au lucrat în cadrul acestei firme, ei lucrând acolo şi în timpul programului… Nu i-a verificat absolut nimeni… Nu e bine să-ţi bagi prea mult nasul în treaba unui medic, dar, pe de altă parte, nici nu poţi să stai pasiv şi să asişti cum fonduri care ar putea intra în vistieria spitalului se risipesc pe la diferite firme – bune, de altfel, cu aparatură performantă şi personal foarte bine pregătit –, care însă nu aduc un beneficiu substanţial spitalului”, a mai spus Felix Borcean.
Edilul a mai explicat şi că poziţia a treia deţinută de Caransebeş, la sfârşitul lunii iunie, într-un clasament al localităţilor cu datorii, cu suma de 7,5 milioane de lei, se datorează tocmai datoriilor înregistrate de Spitalul Municipal. O mare parte dintre acestea, respectiv două milioane de lei, sunt către firma care asigură masa pacienţilor şi care a adăugat la preţul meniului o sumă care i-ar permite să-şi amortizeze, în timp, costul investiţiei făcute în aparatura specifică.
Sonia BERGER

Traducere