Get Adobe Flash player

î, â, ă, ş, ţ


Recunosc ca am uitat ca in 31 august a fost Ziua Limbii Romane. Luat cu un milion de alte nimicuri, pur si simplu n-am mai tinut minte cand e una dintre cele mai frumoase sarbatori ale mele, iar a doua zi, cand am aflat, am crezut ca mor de ciuda, fiindca pentru mine Limba Romana face parte din familie. N-am stabilit inca exact gradul de rudenie – verisoara, sora sau mama –, dar promit ca am sa-mi schitez un arbore genealogic, macar cu cateva crengi, si tot am sa aflu.
Cand au aparut primele semne de afectiune dintre noi? N-as putea sa spun, insa cred ca inca de pe vremea cand nici macar nu stiam s-o scriu, dar imi placea cum suna si cum pot sa ma joc alcatuind mozaicuri din cuvintele ei. Apoi am mers la scoala si am invatat-o, pe urma m-am indragostit de ea la tinerete – a fost prima mea dragoste la prima vedere – si am sfarsit, asa cum era si firesc, prin a-mi fi, de ani buni incoace, obiectul muncii. Si daca tot sunt la capitolul destainuiri, am sa mai recunosc ca ea a fost motivul care a atarnat cel mai greu atunci cand, nehotarat, am preferat sa raman totusi in tara. N-as fi putut niciodata sa scriu si sa traiesc in alta limba decat Limba Romana.
Uneori, asta ma mai si costa, mai ales atunci cand ma uit la oameni pe strada si-mi zic ca parca in viata ei n-a fost Romania mai proasta ca acum. Oricat mi-as da silinta – si chiar mi-o dau –, nu reusesc sa zaresc macar o scanteie de inteligenta in privirile lor, niciun milimetru de educatie ori bun-simt, si niciun milligram de ceva frumos in ei insisi. Barbatii pe langa care trec ma-mping cu burtile lor de-un metru, iar femeile zbiara in telefoane pe nemteste, italiana si spaniola, mai-mai sa ma rastoarne, simtind parca animalul haituit din mine, speriat fiindca n-a mai iesit din tara de vreo 15 ani. Pe mine Europa nu ma asteapta, ca pe ele. Singurele care-mi duc dorul sunt noaptea, scaunul tare de la care ma doare fundul si, uneori, spatele, si foaia alba de hartie pe care-mi mai vars, din cand in cand, naduful. Ca acum.
Cat despre cealalta lume in care traieste, parca, tot mai mult, Romania e chiar mai proasta decat pe strada. Inainte cred ca nu era chiar asa, dar, de la o vreme, eliberati, probabil, in urma recursului compensatoriu gramatical, Facebook-ul colcaie de violatori si asasini ai Limbii Romane. Pentru ei, virgula e mai grea ca o ecuatie, cratima mai enigmatica decat o integrala, iar diacriticile sunt mai misterioase decat bacalaureatul si-un examen de admitere la un loc.
Pe faza, institutiile publice n-au stat o clipa pe ganduri si au trecut, cat ai zice peste, la scrierea asta moderna si lipsita de inhibitii, asa ca, in scurt timp, ma gandesc, ca de atatea ori pana acum, uzul o sa se impuna iarasi in fata regulii si o sa avem o noua gramatica. Cu atat mai tare cred asta, cu cat Departamentul Comunicare al Academiei Romane a trimis sambata o invitatie presei.
Ziu Limbii Romane sarbataorita la Academia Romana
Stimata Redactie,
Stimati colegi din presa,
Academia Romana va sarbatori sambata, 31 august 2019, Ziua Limbii Romane, prin organizarea dezbaterii „Zestrea noastra – Limba Romana. Evenimentul se va desfasura incepand cu ora 11, la Clubul Academicienilor, din Calea Victoriei nr 125.

Fara ghilimele inchise, fara puncte acolo unde ar fi trebuit, cu Ziu in loc de Ziua si cu sarbataorita in loc de sarbatorita, acum, de ziua ei, cand Limba Romana implineste, din cate stiu eu, o mie patru sute si ceva de ani, nu pot sa-i urez decat un lucru: să-i fie ţărâna uşoară…
Adrian CRANGANU

Traducere