FC Caransebeş merge mai departe în Cupă


himcinschi
Minerul Motru – FC Caransebeş 0-2 (0-1)
În prezenţa a peste 300 de spectatori, pe stadionul din Motru s-a disputat marţi, 26 august, de la ora 17.30, meciul din faza a IV-a a Cupei României la fotbal, dintre Minerul, din localitate, şi FC Caransebeş.
A fost un joc relativ echilibrat, cu ocazii de ambele părţi şi, în ansamblu, cele două echipe au oferit un spectacol agreabil celor care au venit la arenă. Scorul a fost deschis de Himcinschi (foto, nr. 18), în minutul 43, care, angajat în adâncime de Negoescu, a şutat la colţul scurt, învingându-l pe portarul gorjean.
Scorul final a fost stabilit în minutul 80, când Artean a prins un şut excelent de la 20 de metri, aproape de vinclul porţii adverse, catapultând mingea în plasa laterală.
„A fost un joc care ne-a stricat oarecum planurile pentru meciul din prima etapă, de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare, în sensul că am fost supuşi la un efort fizic suplimentar, iar din punct de vedere tehnico-tactic, noi am fi lucrat la altceva marţi. Dar, dacă a trebuit să jucăm şi cum noi avem obiectiv să mergem mai departe, ne-am impus. Nu a fost un joc prea bun al nostru, dar nu am urmărit calitatea, ci rezultatul. Am dat şansa să evolueze unor jucători care sunt în urmă cu pregătirea şi au jucat mai puţin în meciurile de pregătire. Mă declar mulţumit de rezultat şi atât!”, ne-a declarat după meci antrenorul FC Caransebeş, Sorin Bălu.
FC Caransebeş a evoluat în formula: Coca (c), Dicu, Săulescu, Barbu, Centea (min. 75, Manea), Ganea, Lupu, Muscă (56, Poiană), Ologu (66, Artean), Negoescu, Himcinschi; rezerve: Bujor, Gheju, Dârvaru.
Sorin ROGOZ