Get Adobe Flash player

Familia creştină, în învăţătura Bisericii

Dacă în vechime nu era nevoie să se încurajeze căsătoria, întrucât era pur şi simplu felul firesc de vieţuire pentru cei mai mulţi oameni, iar valoarea supremă a căsătoriei nu era pusă în discuţie de majoritatea societăţii, ştiindu-se că este o taină mare, astăzi este nevoie să fie subliniată, dar şi statornicită pentru totdeauna problema familiei, a Sfintei Taine a Cununiei, deoarece căsătoria şi viaţa de familie sunt adeseori defăimate de societatea în care trăim.

Dacă în trecutul ei Biserica nu s-a confruntat cu atâtea probleme şi ideologii cu privire la familie, astăzi, când trebuie să ne fie respectată identitatea de persoană, de membru al societăţii, totuşi Biserica nu stă indiferentă, dar prin cuvânt, şi nu numai, îşi proclamă în faţa tuturor poziţia faţă de toate provocările la care este supusă, mai bine spus atacată, gândindu-ne la problema avortului, teoria homosexualităţii şi a altor practici străine de duhul Evangheliei lui Hristos. Pentru noi, ca şi creştini, familia îşi are temeiul în actul de creaţie al lui Dumnezeu; omul a fost făcut bărbat şi femeie, prin aceasta înţelegându-se două realităţi complementare care numai împreună formează omul desăvârşit.

Apoi omul, bărbat şi femeie, a primit poruncă de la Creator: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facere 1, 28). Chiar dacă a urmat căderea, familia continuă să-şi păstreze menirea şi funcţionalitatea ei, numai că acestea se vor împlini cu timpul, cu efort şi cu multă oboseală şi trudă.

Căsătoria, ca legătură naturală pe viaţă între bărbat şi femeie, a fost rânduită de Dumnezeu în rai: ,,Şi a zis Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18). Astfel a făcut-o Dumnezeu pe Eva din Adam şi i-a binecuvântat zicând: ,,Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Facere 1, 28). Scoaterea Evei din Adam înseamnă că Eva a fost cuprinsă virtual în Adam şi înainte de aducerea ei distinctă la existenţă. Avem exemple de adevărată familie în Vechiul Testament: Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Asineta, care rămân pentru noi, cei de azi, adevărate pilde de vieţuire, păstrând comuniunea cu Dumnezeu şi împlinind poruncile Lui.

În ceea ce priveşte momentul instituirii familiei, Sfinţii Părinţi nu au o părere unanimă. Sf. Ioan Gură de Aur, spre exemplu, spune că la început Adam şi Eva au trăit în feciorie, petrecând viaţă îngerească şi, nefiind supuşi poftei, n-aveau nevoie de legătură trupească. „După călcarea poruncii a trăit bărbatul cu femeia; până atunci trăiau în rai ca îngerii; nu erau aprinşi de poftă, nu erau asaltaţi de alte patimi, nu erau supuşi nevoilor firii, ci au fost făcuţi cu totul nestricăcioşi şi nemuritori, că nici nu aveau nevoie de îmbrăcăminte”.

Şi Fericitul Augustin spune că Adam şi Eva în rai, deşi nemuritori, erau supuşi nevoilor fizice şi practicau unirea trupească, numai că actul sexual nu era însoţit de pofta care-l provoacă şi-l însoţeşte după cădere. După cădere nu s-a adăugat organul, funcţia sau actul, ci pofta păcătoasă.

Prin viaţa conjugală, Dumnezeu le-a oferit oamenilor leac împotriva celor două rele provocate de păcatul strămoşesc: neînfrânarea poftei trupeşti şi dispariţia neamului omenesc prin moarte. De-a lungul Vechiului Testament străbate, ca un fir roşu, convingerea că pruncii sunt un dar al lui Dumnezeu, şi că soţii sunt datori să-şi fie absolut credincioşi unul altuia. În Noul Testament familia capătă un înţeles mult mai profund, Hristos întăreşte din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie, care de-a lungul veacurilor s-a compromis. Participarea Domnului Hristos la nunta din Cana Galileii afirmă nevoia revenirii căsătoriei la unitatea şi indisolubilitatea ei de la început.

În Noul Testament nu avem prea multe referiri la cuplul de familie, la bărbatul unit cu femeia. Dar atunci când Mântuitorul este întrebat de iudei dacă este sănătoasă legea lui Moise cu privire la cartea de despărţire pe care trebuie să o dea bărbatul femeii, pentru a se despărţi de ea, Hristos Domnul reaminteşte că această lege, deşi de la Dumnezeu, este ulterioară creaţiei, este dată ca pogorământ pentru condiţia de la care căzuse omul. Mântuitorul aminteşte că Dumnezeu a făcut pe om bărbat şi femeie şi a rânduit ca omul să lase pe tatăl său şi pe mama sa şi să se lipească de femeia sa şi să fie amândoi un trup. Noutatea extraordinară care apare în Noul Testament o întâlnim la Sf. Apostol Pavel, care, într-o scrisoare adresată creştinilor din Efes, asemuieşte legătura, relaţia dintre bărbat şi femeie, cu cea dintre Hristos şi Biserica Sa. Motivaţia, suportul şi finalitatea acestei relaţii este dragostea, iubirea cea care angajează spre o finalitate relaţia dintre Hristos şi Biserică; iubirea sprijină şi lansează spre o finalitate relaţia dintre bărbat şi femeie. Şi la Sfinţii Părinţi observăm că, asemenea Sf. Apostol Pavel, vorbesc despre aceeaşi dragoste, aceeaşi relaţie ce trebuie să existe între bărbat şi femeie, ca şi relaţia dintre Hristos şi Biserică.

Sf. Ioan Gură de Aur, comentând atitudinea lui Hristos faţă de Biserica Sa, comunitatea aceasta umană în întâmpinarea căreia vine Hristos, spune: ,,închipuiţi-vă cât de dator este bărbatul după imaginea lui Hristos, să-şi iubească femeia, dacă Hristos atât de mult a iubit omenirea care, până a fi cucerită de El, i-a fost cu totul potrivnică. Hristos vine la o omenire potrivnică”. Întru ai Săi a venit – ne spune Sf. Apostol. Ioan Evanghelistul – şi ai Săi nu L-au primit. Această relaţie, deci, dintre Dumnezeu şi om, este prototip al relaţiei dintre bărbat şi femeie. O mare problemă, pe care cei mai mulţi dintre noi nici nu ne gândim să o abordăm, socotind-o un lucru ruşinos, este întâlnirea dintre cei doi, dintre bărbat şi femeie.

Să nu uităm însă că relaţia dintre bărbat şi femeie este fundamentală şi bazându-ne pe spusele Sfinţilor Părinţi. Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie şi i-a creat spre a se întâlni. Această întâlnire dintre cei doi se realizează în taina cununiei. Dacă această întâlnire este afară de Sf. Taină a Cununiei, se produce o consumare anticipată a relaţiei dintre bărbat şi femeie, este o consumare trupească şi astfel zădărnicim în mare parte darul pe care Dumnezeu este pregătit să ni-l dăruiască la cununie. Prin Taina Cununiei, care presupune binecuvântarea celor doi să se unească pentru totdeauna, omul – bărbat şi femeie – se află cel mai aproape de taina iubirii, iar această taină în esenţă este Dumnezeu. (Continuare în numărul următor)

Arhid. Casian RUŞEŢ

Traducere