Elevii de la „C.D. Loga”, voluntari pentru un voluntar


Solidaritatea şi compasiunea faţă de persoanele suferinde şi aflate în dificultate au prilejuit organizarea, joi, 21 ianuarie, în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, a unui nou spectacol artistic în scop caritabil. Manifestarea a fost iniţiată de elevii claselor cu profil „Vocaţional” de la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, cu implicarea directă şi sub coordonarea cadrelor didactice Petronela Ciobotea şi Cecilia Clipa.

Acţiunea umanitară a fost consacrată ajutorării tânărului voluntar caransebeşean Dennis Cordelea, care se află, în prezent, internat la o clinică din Bucureşti, el având mare nevoie de bani pentru achitarea unei operaţii menite să-i amelioreze sănătatea. Cum familia sa nu dispune de toată această sumă, întrucât intervenţia medicală în cauză este una complexă, implicând costuri impresionante, în semn de compasiune şi în spirit de înţelegere, elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” au decis să-i fie alături tânărului caransebeşean în lupta sa împotriva bolii şi să strângă fonduri în vederea achitării respectivului serviciu sanitar. Preţul unui bilet a fost de 10 lei, dar s-au făcut şi donaţii suplimentare, de către filantropi şi persoane binevoitoare.

Programul spectacolului a inclus recitaluri de muzică uşoară şi populară, dansuri tradiţionale şi moderne, precum şi scenete de teatru. Totodată, pe lângă elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga”, spectacolul caritabil a beneficiat de participarea dansatorilor de la Ansamblul „Junii Gugulani”, coordonaţi de Adela şi Adrian Jurchescu, şi de la Ansamblul „Zestrea Gugulanilor”, tineri coordonaţi de Simion Dragalina.

La manifestare au participat Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeș, vicepreședintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, şi managerul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, toţi aceştia declarându-se impresionaţi de puterea de mobilizare a tinerilor caransebeşeni.

La finalul spectacolului, a fost strânsă o sumă de peste 7.400 de lei, ce va fi donată tânărului Dennis Cordelea.

„Am avut iniţiativa organizării acestui eveniment caritabil deoarece am mai derulat acţiuni similare cu rezultate bune şi în trecut, cu ocazia campaniilor desfășurate sub genericul «Bandaj pe lacrimi», iar astfel ne-am gândit să-i facem un mare bine şi lui Dennis, care a fost alături de noi cu fotografii de la manifestările respective”, a declarat Raluca Ciubotă, imediat după terminarea spectacolului.

„Ne-am implicat în desfăşurarea evenimentului pentru prietenul nostru care este bolnav, deoarece nu aveam cum să rămânem indiferenţi faţă de cazurile de suferinţă, mai ales faţă de Dennis, care este de vârsta noastră şi ne-a ajutat de fiecare dată când a fost nevoie. Îi doresc însănătoşire grabnică!”, a spus tânărul Denis Imbrescu.

„Am făcut un gest nobil şi ne simţim împliniţi pentru că am ajutat un prieten care, la rându-i, ne-a ajutat cu fotografiile sale în cadrul campaniilor noastre umanitare desfăşurate în trecut. Dennis este un om puternic, un exemplu de urmat, a trecut prin multe şi merită din plin să-i fim alături”, a precizat Maria Buliga.

„Am cântat alături de colegii mei pentru prietenul nostru Dennis, căci doar împreună putem să îl ajutăm. Este foarte important să-i fim cu toţii alături în momentele grele prin este nevoit să treacă. Sunt deosebit de tristă să ştiu că este în suferinţă, îi doresc multă sănătate!”, a menţionat tânăra solistă Raluca Dragomir.

„Vorbe simple: Dennis este băiatul perfect! Ne-a demonstrat că, atunci când este nevoie de el, te poţi baza pe ajutorul său, iar acum, când el are nevoie de noi, ne-am mobilizat exemplar pentru că nu trebuie să lupte singur împotriva bolii. #We love our lion!”, a adăugat eleva Daiana Cocoş.

„Vă scriu cu lacrimi în ochi acum, căci, vreau să vă mulţumesc din suflet tuturor pentru gestul vostru nobil şi am să vă mulţumesc personal fiecăruia dintre voi pentru implicarea în organizarea acestui eveniment”, a fost mesajul trimis de pe patul spitalului, în timpul spectacolului, de către tânărul voluntar Dennis Cordelea.

În lipsa nefericită a fotografului „titular” pentru astfel de evenimente, spectacolul desfăşurat la Casa de Cultură „George Suru” din capitala „Ţării Gugulanilor” a beneficiat de implicarea şi aportul altor doi tineri artişti în acest domeniu, respectiv, Anitta Pelin şi Bogdan Istrate.

Manifestarea umanitară a fost precedată şi de alte activităţi destinate strângerii de fonduri, respectiv, organizarea unei expoziţii cu vânzare de deserturi şi dulciuri de casă, precum şi organizarea unei sesiuni de pictură pe faţă şi machiaj efectuată de tânăra Nicoleta Iacobescu.

De menţionat că elevii claselor cu profil „Vocaţional” de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” şi-au arătat şi în trecut solidaritatea faţă de persoanele suferinde şi aflate în dificultate, prin organizarea campaniilor generic intitulate „Bandaj pe lacrimi”.

Evenimentele umanitare respective se desfăşoară annual, pe bază de voluntariat, şi îşi propun să trezească în sufletul fiecăruia sentimentele de solidaritate şi toleranţă, precum şi spiritul civic.

Astfel, până acum, elevii caransebeşeni s-au mobilizat în scopul atragerii de fonduri pentru ajutorarea tânărului Alexandru Ciortan, care avea mari probleme de sănătate, iar familia sa, cu o situaţie financiară modestă, nu îşi putea permite să plătească tratamentul medical adecvat în astfel de situaţii.

Totodată, tinerii caransebeşeni s-au implicat pentru strângerea de fonduri destinate copiilor sărăci de la Şcoala Specială din municipiul Caransebeş, precum şi pentru oferirea de pachete-cadou specifice Sărbătorilor de Iarnă bătrânilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din comuna Sacu.

În fine, în luna decembrie a anului trecut, elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” au organizat un spectacol caritabil în vederea strângerii de fonduri pentru ajutorarea singurului supravieţuitor al trupei „Goodbye to Gravity”,  în urma tragediei din Clubul Colectiv, solistul Andrei Găluţ.

Vasi POPESCU

Foto: Bogdan ISTRATE