Elena Gheorghe:


Elena Gheorghe:

Îmi place să cânt orice gen muzical, pentru că aşa mă pot cunoaşte mai bine şi pot evolua“

Când ţi-ai dat seama că poţi deveni cântăreaţă şi că nu mai este cale de întoarcere, Elena?

– Cred că exista o şansă la o sută să nu am posibilitatea săîncep o carierăîn muzică, dat fiind faptul că m-am născut dintr-o mamă cântăreaţă de muzică populară, cu un gras de aur, şi un tatăpreot, care încântă prin glasul şi harul divin. Am început să cânt pe la vârsta de trei anişori, când mama mă lua în spectacolele prezentate pe atunci, ca şi acum, de doamna Mărioara Murărescu. Am crescut printre artişti adevăraţi, printre muzicieni de la care am „furat“ câte puţin. Am ales săfac Liceul „Dinu Lipatti“ pentru a aprofunda şi mai mult muzica, am ales chiar şi actoria, pentru că cele două s-ar împleti de minune într-un musical, la care visez pe viitor.

Ce reprezintă muzica pentru tine?

Pentru mine muzica înseamnă viaţa mea, modul de a mă exprima, cred că este cel mai bun mod de a dialoga cu lumea.

Crezi că ajunge talentul sau e nevoie şi de şcoală sau chiar de altceva pentru a ajunge în „vârf“?

Bineînţeles că talentul cântăreşte foarte mult, dar munca, perseverenţa, optimismul şi dorinţa de a te autodepăşi te urcă pe o scară mai înaltă, de unde îţi poţi privi experienţa acumulată, iar publicul este cel care va aplauda progresul tău.

Colaborarea cu un compozitor poate modela un cântăreţ?

Atunci când vrei din ce în ce mai mult, trebuie să lucrezi cu oameni experimentaţi, cu oameni care au o experienţă vastă de scenă, care ştiu ce înseamnă muzica cu adevărat. Dar mai important este să lucrezi cu oameni care îşi dedică timpul muzicii. Laurenţiu Duţă, cel care îmi compune majoritatea pieselor, este un bun exemplu în acest caz. Dar, binnţeles, sunt foarte multe persoane care mau învăţat lucruri ce s-au dovedit ami fi de folos şi cărora nu le mulţumesc prin vorbe, ci prin muzica pe care o cânt şi succesul care vine ulterior.

Crezi că tineretul are o cultură muzicală, azi, când apar atâtea genuri?

Tineretul din ziua de azi are o cultură muzicală, sunt foarte sensibili atunci când ascultă o melodie care trezeşte sentimente, sunt receptivi la tot ce este de calitate, dar de multe ori sunt şi influenţaţi. Măîncântă să-i văd bucurânduse atunci când ascultă o melodie mai veche, atunci când se regăsesc în melodiile cântate de Monica Anghel, Angela Similea, Dan Spătaru, Mihaela Runceanu şi alţi cântăreţi care lasăîn urmă muzicăbună. Tinerii se modelează după fiecare gen de muzică, şi nui putem acuza, pentru că fiecare simţim altfel, suntem diferiţi, şi acest lucru bucurăartiştii în ziua de azi, care au publicul lor.

– Cum a fost contactul cu „Eurovision”? Care este povestea întreagă?
– Eurovisionul a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea, o experienţă de neuitat. Povestea este lungăşi plină de trăiri. Totul a început într-o bună zi, când am văzut anunţul pentru selecţia naţională. Mai erau două săptămâni şi am decis să-l sun pe Laurenţiu Duţă, care a fost receptiv, şi în scurt timp s-a născut „The Balkan Girls”. Bucuria câştigării selecţiei naţionale a fost una inefabilă, pe care nu o potexprima în cuvinte, iar despre câştigarea semifinalei de la Moscova, nu cred căpotgăsi cuvinte în vreun dicţionar al oricărei limbi, care să-mi exprime sentimentele. Mai ales că, după cum s-a văzut, a fost cea mai grea semifinală. Munca întregiiechipe a fost grea, a fost solicitantă, dar a meritat. Chiar dacă rezultatul nu a fost unul de excepţie, eu consider că am făcut tot posibilul pentru a-mi reprezenta ţara bine. Au fost emoţii explozive, o atmosferă tensionată, nu voiam să dezamăgesc, vroiam să cânt impecabil şi să trezesc un dram de mândrie pe chipul fiecărui român. Eu sper că am reuşit, şi le mulţumesc tuturor pentru susţinere.
– Ai încercat să cânţi şi alte genuri?
– Sunt un artist care se reinventează de fiecare dată, care vrea să aducă câte o noutate. Şi chiar dacă schimbarea nu este bruscăşi opusă faţă de ceea ce cânt, vreau ca fanii mei sa simtă că vreau să-i surprind. Nu mă dau în lături să cânt şi alte genuri, dar muzica pe care o fac acum simt că mi se potriveşte şi o fac cu pasiune. Cânt cu drag muzică populară, dar şi muzică aromână, îmi place rock-ul, dar îmi plac şi blues-urile. Îmi place să cânt orice gen, pentru că aşa măpot cunoaşte mai bine şi pot evolua.
– Este greu să răzbaţi în muzica uşoară românească, acum, când sunt atâţia solişti şi uneori se „fabrică… artişti”?
– Muzica uşoară românească este plină de artişti adevăraţi, dar şi fabricaţi. Sunt voci deosebite şiavem muzică de calitate, dar bineînţeles că existăşi uscăciuni, ca în oricare grădină. Dar există public pentru fiecare dintre noi. Pentru mine cel mai important lucru este să las în urma mea muzicăbună, concerte reuşite şi mesaje puternice.
– Îţi mai rămâne timp liber? Ce pasiuni ai?
– Pentru mine este o problemă atunci când am prea mult timp liber, deşi în ultima perioadă nu mi s-a mai întâmplat. Dar am cu ce să-l umplu: mă uit la un film bun, ascult muzică bunăşi diversă, repet, învăţ piese noi, citesc o carte în hamacul de la Clinceni, la casa părintească,şi gândesc pozitiv…
născută pe 30 iulie 1985, este o „leoaică ambiţioasă, iubeşte oamenii, muzica şi dansul“, după cum mărturiseşte chiar ea; ● urmează Facultatea particulară Hyperion – Secţia Jurnalism; ● mai are un frate, fotbalist la Sportul Studenţesc, dar şi o soră cu care seamănă foarte bine, şi potrivit propriilor spuse, s-a întâmplat destul de des ca sora ei să fie confundată cu ea şi să i se ceară autografe; ● pe tatăl său îl consideră cel mai mare critic, dar şi un important sprijin în carieră; ● câştigarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2009 i-a dedicat-o acestuia, mai ales că ziua finalei, 31 ianuarie 2009, a coincis cu ziua lui de naştere; recunoaşterea calităţilor sale vine însă după ce intră în trupa Mandinga, însă nu stă prea mult aici, deoarece în februarie 2006, nemulţumită de modul în care colegii din trupă şi impresarul îi interziceau participarea în emisiuni TV şi totodată în presă fără restul formaţiei, Elena a decis să pornească într-o carieră solo; ● în cele câteva luni cât a stat departe de lumina reflectoarelor Elena a făcut o preselecţie riguroasă şi a ales şapte instrumentişti şi două dansatoare şi, cu melodia „Soarele meu“, ea a revenit în atenţia tuturor sub numele de scenă Elena; + a acceptat participarea la „Dansez pentru tine“, la Pro TV, unde popularitatea i-a crescut şi mai mult; + a avut posibilitatea să cânte în deschiderea recitalului pe care formaţia ,,Vaya Con Dios“ l-a susţinut în România, la Festivalul Callatis.
Cât am stat de vorbă cu Elena Gheorghe, în puţinele cuvinte schimbate, a trecut „examenul“. Este o fată bine crescută, fină şi educată. Din păcate, ea este legată de alţii, este ca o păpuşă căreia unii „îi trag sforile“…

A consemnat

Adalbert GYURIS