Anvergura viziunii spaţiale pregăteşte creştinilor cadrul în care aceştia vor gusta evenimentul „dăruirii vieţii celor aflaţi în morminte”, în toată amploarea ontologică pe care acest fapt îl presupune.
Opera de răscumpărare a neamului omenesc se desfăşoară între două miracole – întruparea lui Dumnezeu şi sfânta Sa mare Înviere. Deci, „Ressurexit tertia die secundum scripturas” (Şi a înviat a treia zi după scripturi). Cu acest articol din Crez, ajungem la specificul religiei creştine: „Învierea lui Iisus din morţi”.
În prima zi cosmică a Creaţiunii, Cuvântul divin şi-a început lucrarea de structurare a haosului originar: „Să fie lumină!”. Cuvântul străbate haosul cu raţiunea. Se face lumină. După acest început, pe parcursul celorlalte zile-etape descrise în limbajul religios al Genezei, întregul Cosmos ajunge să se aşeze în ordinea pe care omul o poate acum contempla.
Săptămâna de şapte zile este modesta replică istorică a calendarului nostru în grandioasa înşeptită desfăşurare cosmic-divină de la începuturi.
În noaptea Paştilor creştine, când se intra într-o nouă zi întâi a săptămânii, lumina Învierii izbucnea triumfătoare în întunericul tăcerii şi al morţii divinului Iisus, după ce parcursese Marea Săptămână a Pătimirii şi, depus după legea omenească în mormântul pământesc, învie din morţi. Iată incredibilul devenit fapt real! Trupul de lumină al Mântuitorului, smulgându-se întunericului şi amorfului teluric, se constituie un început al unei noi creaţii.
Duminică, întâia zi a săptămânii, ziua Învierii şi a Luminii, este replica zilei întâi a Creaţiunii, este ziua a opta, începutul unui nou Cosmos. Ea rămâne pentru creştini nu o zi de odihnă în sens iudaic, paleo-testamentar, ci o zi de activitate spirituală, deschisă spre viitorul unui Cosmos transfigurat.
În această zi, Dumnezeu-Logosul, devenit om, a biruit moartea şi a creat condiţiile unei noi structuri cosmice. A deschis posibilitatea re-creării luminii prin om.
Nu este eveniment mai plin de uimire decât o Înviere din morţi. Cu inima cu care l-au iubit pe Cel ce-i învăţa să se iubească unii pe alţii, apostolii şi ucenicii nu puteau pricepe cum limitele morţii au cuprins dumnezeirea Lui.
Imaginea omului înlănţuit de moarte s-a risipit. În casele şi locurile prin care în trei ani şi ceva a propovăduit apropierea împărăţiei cerurilor s-a ridicat negura durerii. Şi din nou în dimineaţa acestei zile străluceşte lumina.
Iată-ne cu aceste gânduri în curtea, în tinda sau în naosul bisericii, învăluiţi de întuneric, aşteptând ca în primul minut de după miezul nopţii de Paşti să răsune cuvântul sacerdotal: „Veniţi de luaţi lumină!”. Flacăra sacră trece de la preot la fiecare dintre noi. Întunericul se împuţinează pe măsură ce trecerea luminii de la unul la altul se extinde, devenind fluviu. Participăm acum la o desfăşurare misterioasă.
Istoria Erei Creştine deschise spre viitor este simbolic şi profetic întrupată în acest moment cultic. HRISTOS A ÎNVIAT! În sufletul fiecăruia se poate aprinde acum o făclie spirituală din aceeaşi Lumină, din Lumina biruitoare a Celui Înviat.
Să menţinem această Lumină în sufletul nostru! Întunericul se va reduce în jurul nostru. Amorful va accepta să se structureze. Păşim pe urmele lui Iisus Mântuitorul. Lucrăm la urzirea unui Cosmos Nemuritor.
Lumina acestei sărbători pascale să fie pentru toţi cititorii fideli ai săptămânalului „Caraş-Severinul în 7 zile” izvor de viaţă înnoită, de bunătate şi armonie, pace şi înfrăţire. Sărbători Fericite!
Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU
