După patru goluri de excepţie: „Doamne, Dumnezeule!”


CSM Lugoj – FC Caransebeş 2-4 (0-3)

Runda a treia a Ligii a III-a a programat vineri, 14 septembrie, în Seria a IV-a, meciul dintre CSM Lugoj şi FC Caransebeş, o partidă de care ambele echipe aveau de ce să se teamă. Gazdele, chiar dacă nou-promovate, veneau după o victorie în deplasare, cu Pandurii II Tg.-Jiu, însă aveau emoţii în faţa trupei lui Liviu Achim, gugulanii fiind o forţă recunoscută în Banat. Nu e, deci, de mirare că în tribune, în ciuda vremii închise, au luat loc câteva sute de spectatori, care, chiar dacă la final au plecat dezamăgiţi de scorul înscris pe tabela de marcaj, ca spectacol sportiv cu siguranţă nu au avut ce regreta.

Foştii „vulturi” şi-au trecut în cont prima ocazie, în minutul 2, atunci când Ardelean a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri lateral-dreapta, Steop a trecut pe sub minge, derutându-l pe Cioloca, însă portarul caransebeşean a reuşit să respingă totuşi peste transversală, în ultimul moment. De partea cealaltă, prima fază de poartă a însemnat şi primul gol. În minutul 8, pe un contraatac, mingea a ajuns la Staicu, care a prins un şut sănătos de la 22 de metri, mingea ducându-se în vinclul din dreapta al porţii lui Micşa, care are totuşi o parte din vină la acest gol. Peste două minute, balonul a ajuns pe dreapta, la Văcărescu, tânărul caransebeşean prinzând un şut de excepţie, de la peste 30 de metri, balonul, după ce l-a depăşit pe Micşa, coborând brusc în plasa porţii lugojene.

Cele două goluri marcate în primele 10 minute de joc le-au dat siguranţă caransebeşenilor, astfel că au venit cu fundaşii undeva la 30 de metri, punând stăpânire pe mijlocul terenului, asta şi pe fondul derutei acuzate de gazde. În minutul 15, Staicu, bine angajat în careu, a prins un şut bun din 8 metri, la colţul scurt, însă Micşa a respins în corner cu piciorul. În minutul 24, Bârsan, aflat pe stânga atacului gugulan, a încercat un lob, Micşa era depăşit, însă mingea a trecut puţin peste tranversala porţii lugojene.

Tăcerea a coborât peste tribunele Stadionului „Tineretului” în minutul 27. Atunci, Bârsan a tras de la 12 metri, mingea l-a izbit pe Micşa şi s-a scurs spre bara laterală, după care a ieşit în corner. Lovitura de colţ executată de Suru a fost respinsă de fundaşii lugojeni, însă numai până la Stancu, şutul excelent al acestuia, de la 20 de metri, lateral-stânga, lăsându-l fără replică pe Micşa.

Ultima reuşită a oaspeţilor a fost ca un duş rece pentru lugojeni, care au mutat jocul în jumătatea caransebeşeană, iar în minutul 33, Mânecan a prins un şut excelent de la 25 de metri, Cioloca întinzându-se şi scoţând mingea din vinclul stâng al porţii sale. După doar două minute, Ploscaru a pătruns în careu pe partea dreaptă, l-a păcălit pe Cioloca, a încercat să paseze în centru, însă Opriş a pus piciorul, respingând în corner. Asaltul gazdelor a continuat până la sfârşitul primei reprize, însă Costachi, Liuba, Dubei, Scărlătescu şi Opriş au rezistat în faţa atacurilor lugojene.

Începutul celei de a doua părţi a jocul a aparţinut gugulanilor, astfel că, în minutul 52, Scărlătescu a centrat de pe dreapta, mingea a traversat careul gazdelor şi a ajuns la Bâldea, al cărui şut din unghi, la colţul lung, a trecut la câţiva centimetri de bara porţii lui Micşa. Un gol la fel de frumos ca şi cele precedente a fost marcat în minutul 54, după o lovitură liberă de la 20 de metri, pe care Suru a executat-o „scăriţă”, peste zidul gazdelor, mingea a ajuns la Bârsan, iar acesta, de la 8 metri, a trimis la rădăcina barei din dreapta lui Micşa, care, cu tot efortul depus, nu a reuşit să ajungă balonul. A fost momentul în care crainicul stadionului a dat frâu, la staţia de amplificare, frustrării tuturor spectatorilor, exclamând, exasperat: „Doamne, Dumnezeule!”.

În minutul 62, gazdele au redus din handicap prin Şerban, cel care l-a înlocuit pe Ardelean, şi al cărui şut plasat pe jos, de la 25 de metri, l-a învins pe Cioloca. Peste doar două minute, caransebeşenii puteau să refacă diferenţa, după ce Bârsan l-a găsit cu o diagonală de 40 de metri pe Văcărescu, însă şutul de la 12 metri, la colţul lung, al acestuia s-a scurs agonizant pe lângă bara din dreapta a porţii lui Micşa.

În minutul 72, gazdele au rămas în zece oameni, după ce Ploscaru a văzut direct cartonaşul roşu, ca urmare a unui fault asupra lui Văcărescu, în postură de ultim apărător. Lovitura liberă de la 17 metri dictată de Adrian Costreie a fost executată de Bârsan, puţin peste transversala porţii lugojene.

Cu orgoliul rănit, gazdele s-au aruncat în atac, iar în minutul 75, Steop s-a aflat faţă în faţă cu Cioloca, la 4 metri, însă portarul caransebeşean şi-a păstrat cumpătul, blocând unghiul, astfel că atacantul lugojean a trebuit să trimită spre Bărbulescu, însă Dubei i-a suflat acestuia mingea din vârful ghetei.

În minutul 88, Cioloca a avut două intervenţii spectaculoase, atunci când Stoica a pătruns pe dreapta şi a tras puternic de la doar 6 metri, goal-keeper-ul caransebeşean a parat, mingea a ajuns la acelaşi Stoica, însă nici şutul de la 4 metri nu l-a putut învinge pe Cioloca, acesta blocând balonul în ultimul moment.

În minutul 89, Văcărescu a fost înlocuit cu Vijulie, tânărul atacant caransebeşean fiind aplaudat, la ieşirea de pe teren, de publicul din tribune.

În ultimul minut regulamentar de joc, mingea a ajuns în careu, la Ştreangă, care a tras de la numai 8 metri, însă Cioloca a avut un nou reflex excelent, respingând cu piciorul. În minutul 90+2, Bârsan, aflat la 18 metri, a ezitat să tragă la poartă, i-a pasat pe dreapta, lui Vijulie, şutul acesuia, din careu, ratând ţinta cu câţiva centimetri.

Scorul final a fost stabilit în ultimul minut al prelungirilor, de Şerban, al cărui şut de la 10 metri a fost deviat de un fundaş, păcălindu-l astfel pe Cioloca.

Să mai spunem că echipa gugulană a fost însoţită la Lugoj de patru suporteri, care au făcut deplasarea în acelaşi autocar cu jucătorii – aceştia fiind Iulian Popescu – Linky, Ion Tobolea, Dorin Albert şi Dan Kiss –, fiecăruia dintre ei fotbaliştii dedicându-i câte un gol.

Lucian Manole, director tehnic FC Caransebeş: „În primul rând, ţin să felicit echipa, colectivul tehnic, pentru victoria obţinută. Într-adevăr, a fost un joc aflat la discreţia noastră, dar am şi pregătit foarte atent acest meci toată săptămâna, după cele două egaluri obţinute în primele două etape (cu Vladimirescu, în deplasare, şi cu Muncitorul Reşiţa, pe teren propriu – n.r.). Ne-a avantajat şi suprafaţa de joc, o suprafaţă bună. Felicit atât echipa gazdă, cât şi echipa mea, pentru fair-play-ul deosebit de care au dat dovadă pe parcursul meciului, un meci spectaculos de partea ambelor formaţii, cu multe ocazii, cu goluri frumoase… Ne aşteptam ca, până la urmă, să vină şi acest succes, pentru că suntem pe o pantă ascendentă şi sperăm ca şi în continuare să o ţinem tot aşa, dezideratul nostru fiind să construim o echipă cât mai competitivă şi atunci, în funcţie de jocul băieţilor, ne vom stabili şi obiectivul”.

CSM Lugoj: Micşa, Rebenciuc (min. 40, Stoica), Patrona (48, Bărbulescu), Ştreangă, Buligă, Mânecan, Drăguş, Ploscaru, Ciorei, Ardelean (34, Şerban), Steop; rezerve: Rusu, Ticană, Crişan, Precupanu. Antrenori: Cosmin Stan, Claudiu Jivulescu.

FC Caransebeş: Cioloca, Scărlătescu, Opriş (77, Ov. Bălan), Costachi (82, Nemţescu), Dubei, Suru, Văcărescu (88, Vijulie), Stancu, Liuba, Bârsan, Staicu (46, Bâldea); rezerve: Socaci, N. Bona, Frenţ. Antrenori: Liviu Achim, Dan Doran.

A arbitrat la centru Adrian Costreie (Tg. Jiu), asistat la cele două linii de Lorin-Adrian Udrea (Tg. Jiu) şi Ionel-Caius Drulă (Dr. Tr. Severin).

Observatori: Dorel Cura şi Emil Arşa, ambii din Arad.

 Week-end-ul trecut a fost unul bun pentru gugulani, pe toate planurile. Distracţia prilejuită de „Serbările Cetăţii” a făcut casă bună cu rezultatele obţinute la fotbal de cele trei echipe ale FC Caransebeş. Astfel, în Liga a III-a, băieţii antrenaţi de Liviu Achim şi Dan Doran au întrecut în deplasare, scor 4-2, CSM Lugoj, FC Caransebeş II a învins acasă, în Liga a IV-a, pe Băile Herculane, scor 3-0, iar în Liga a V-a, FC Caransebeş III a trecut de Speranţa Vârciorova cu scorul de 5-3.

Rezultatele etapei a IV-a, din 16 septembrie, ale Ligii a V-a, zona Caransebeş: Timişul Slatina TimişAgmonia Zăvoi 2-1; Marmura Rusca MontanăVulturii Prisaca 4-0; FC Caransebeş III – Speranţa Vârciorova 5-3; Vulturii ObrejaAd Mediam Mehadia 0-1; Victoria VârciorovaHidrocon Marga 0-2; Narcisa ZerveştiCFR Era Caransebeş nu s-a disputat (gazdele nu au fost programate); A.S. BucoşniţaAs Teregova 1-1; Unirea VoislovaRapid Buchin 3-2.