Drumurilor agricole li s-a făcut dreptate!


Proiectul „Amenajări drumuri agricole pe raza municipiului Caransebeş”, depus de administraţia locală, a fost declarat eligibil de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) 5 Vest Timişoara. Documentul vizează o suprafaţă de 664 de hectare de teren agricol în zonele Jupa, Racoviţă şi Pipirig, greu sau deloc accesibile în prezent. Astfel, pentru Drumul Agricol Jupa, cu o lungime de 2,6 kilometri, sunt prevăzuţi în proiect 334.000 de euro, pentru Drumul Agricol Racoviţă, lung de 2,1 kilometri, 277.000 de euro, iar pentru cei 0,5 kilometri ai Drumului Agricol Pipirig, 93.000 de euro, primele două urmând să intersecteze noua Centură de ocolire a municipiului. De asemenea, pentru amenajarea terenurilor sunt cuprinşi în proiect 75.000 de euro, iar pentru refacerea cadrului natural al celor trei zone – 235.000 de euro.

Proiectul depus de municipalitate a obţinut maximul posibil, respectiv 50 de puncte, valoarea acestuia fiind de 1 milion de euro. „Acest proiect de 1 milion de euro este printre puţinele din ţară care a obţinut punctajul maxim. Acum se va rezolva accesul deţinătorilor de terenuri agricole, în mod rapid şi în condiţii moderne, spre trei câmpuri agricole importante, evitându-se traficul rutier naţional şi internaţional, odată cu apariţia perspectivei clare de extindere şi a altor investiţii importante în aceste zone. Mulţumesc în primul rând firmei de consultanţă care a scris proiectul şi specialiştilor din Primărie, de la Biroul Proiecte-Programe, împreună truditori la această reuşită de excepţie, care anterior ne-a fost respinsă, în mod abuziv, de către factorii de decizie de la Bucureşti.”, a declarat primarul Marcel Vela.

Finanţarea proiectului va fi asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar termenul de finalizare este de 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare.

Carmen SENCO