Drum de 1 milion de euro pentru locuitorii din Mîtnicu Mare



Pentru comunitatea din Constantin Daicoviciu, ziua de 25 aprilie a însemnat şi o altă sărbătoare, dincolo de cea tradiţională, de a doua zi de Paşte. Asta pentru că, luni, administraţia locală, în frunte cu primarul Daniel Boambeş, a inaugurat investiţia „Modernizare drumuri vicinale în comuna Constantin Daicoviciu”, derulată prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la ieşirea din satul Mîtnicu Mare spre Prisaca. La eveniment au luat parte parlamentari de Caraş-Severin, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, precum şi locuitori ai comunei.
Drumul este asfaltat în totalitate, valoarea acestuia ridicându-se la suma de un milion de euro.
Daniel Boambeș a reamintit că astfel de finalizări de investiții vor urma și în perioada următoare, respectiv alimentarea cu apă potabilă a satului Mâtnicu Mare și un drum de 10 km, din care mai sunt de asfaltat doar trei.
Au fost acordate și diplome de excelență oficialităților venite la inaugurare, pentru sprijinul acordat în finalizarea investițiilor. (B. Meteş)