Doi elevi din Caransebeş, câştigătorii Concursului ,,Gheorghe Zincescu”



În urma finalizării procesului de jurizare a Concursului Județean de Proză ,,Gheorghe Zincescu”, adresat elevilor din județul Caraș-Severin, organizat de Societatea Artistică Pro Banatul de Munte, Lions Club Onix, Lions Club Kindness, Lions Club Reşiţa Montană și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, cu sprijinul Primăriei Reșița, Cenaclului Literar „Semenicul” și al revistei Reșița Literară, s-au stabilit câștigătorii ediției a III-a, 2021.
Astfel, locul I a fost ocupat de Flavius Suru, clasa a VIII-a, Școala Generală Nr. 8 – Colegiul Naţional ,,Traian Doda” Caransebeș; locul II – Anca Stanoev, clasa a XI-a, Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș; locul III – Teodora Oțelariu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița.
Juriul, preşedinte Gheorghe Jurma, format din scriitori, publicişti şi critici literari, a mai acordat două premii speciale şi trei menţiuni.
Festivitatea de premiere a avut loc luni, 13 decembrie, la Biblioteca Județeana „Paul Iorgovici”, în Casa de Cultură a Sindicatelor. (B. Meteş)