Descinderi „cu mască” la Reşiţa şi Caransebeş


La mijlocul săptămânii trecute, au avut loc 25 de percheziţii la Reşiţa, în cartierul aparţinător Cuptoare, dar şi la Caransebeş, în vederea destructurării, de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a unei reţele de traficanţi de droguri.

La audieri, la sediile DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin şi cel al Serviciului Teritorial Ploieşti au fost aduse în vederea audierii un număr de 46 de persoane. În ceea ce priveşte judeţul nostru, grupul infracţional a acţionat în mod coordonat pe raza municipiului Reşiţa, faţă de acesta existând suspiciunea că membrii săi au procurat importante cantităţi de droguri de risc şi de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive care erau introduse în mod ilegal în România,  prin intermediul unor colete expediate din Spania, şi ulterior comercializate persoanelor care consumă astfel de substanţe. În cea mai mare parte, clienţii erau tinerii de liceu. De altfel, este cunoscut cazul unui elev care a ajuns zilele trecute la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş după ce consumase substanţe etnobotanice.

Drogurile erau vândute cu 60 de lei/gram, mai multe cantităţi fiind confiscate în urma percheziţiilor efectuate atât în Caraş-Severin, cât şi la Ploieşti. Pe lângă droguri, oamenii legii au găsit arme, săbii şi alte obiecte contondente folosite de persoanele vizate.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu Brigada de Combatere a Crimei Organizate Ploieşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timişoara, cu sprijinul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Caraş-Severin, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, SIPI Caraş-Severin, Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara şi Grupării Mobile Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Bogdan NAUM