De 1 Iunie, Caransebeşul a fost al copiilor


Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru” şi Societatea Naţională de Cruce Roşie le-au pregătit copiilor, de ziua lor, un amplu program de divertisment şi recreere. Astfel, vineri, 1 iunie, la Caransebeş, sărbătorirea Zilei Copilului a început dis-de-dimineaţă, în Piaţa „G-ral. Ioan Dragalina”, unde cei mici, însoţiţi de părinţi, şi-au exersat talentele artisitice făcând desene pe asfalt, ei fiind răsplătiţi pentru efortul lor cu dulciuri, băuturi răcoritoare şi jucării oferite de organizatori.

Dragi copii, astăzi tot orașul este al vostru. Peste tot unde mergeți este gratis, puteți să intrați la film, puteți să mergeți la ștrand, puteți să vă bucurați de această zonă din Centru care vă este dedicată, să zâmbiți cât mai mult, să fiți veseli. Părinți, să aveți mare grijă de ei! La mulți ani și să vă bucurați de zilele frumoase!”, le-a spus primarul Felix Borcean copiilor.

Cei care au preferat mişcarea în aer liber, au pornit într-o promenadă ciclistă cu bicicletele, dar şi cu alte mijloace de transport cu tracţiune… personală, pe traseul Piaţa Primăriei – Str. Ierugii – Calea Orşovei – Calea Severinului – cartier Balta Sărată, şi retur, la start aliniindu-se şi primarul Felix Borcean, la sosire participanţii fiind aşteptaţi cu aceleaşi surprize pe care administraţia locală le-a dăruit micilor artişti din Piaţa „G-ral. Ioan Dragalina”.

În tot acest timp, pe scena amplasată în faţa Casei de cultură, s-a desfăşurat un spectacol de karaoke cu DJ M.C. Jull, urmat de un program de cântece şi jocuri populare, cu participarea Ansamblurilor „Doina Banatului” şi „Junii Gugulani”, din Caransebeş.

Tot vineri, între orele 9 şi 15, la Cinematograful „Luna” au fost proiectate filme pentru copii şi de desene animate, la care sărbătoriţii zilei au avut acces gratuit.

În cadrul aceleiaşi manifestări, sâmbătă, la Ştrandul Municipal, au avut loc întreceri de volei, cei mici având intrarea gratuită pe tot parcursul week-end-ului.

Tot la Caransebeş, dar în organizarea Asociaţiei Culturale „Bambi Music”, sub genericul „1 Iunie – Ziua Copilăriei Fericite”, au avut loc o serie de spectacole destinate atât celor mici, cât şi celor puţin mai mărişori, în cadrul cărora, vineri, au evoluat Ansamblul „Doina Banatului” din Caransebeş, Lorenna, Alessia şi Claudia Pavel, sâmbătă, Teodor Pavel, Ansamblul „Voitegeana” şi grupul Bambi, iar duminică Reli Sanda şi Carmen Enci, finalul aparţinându-i Elenei Gheorghe.

De asemenea, în Piaţa „G-ral. Ioan Dragalina” au fost amenajate terase de alimentaţie publică şi standuri pentru meşteşugari şi mici comercianţi, precum şi un parc de distracţii pentru copii.

Din beneficiul obţinut în urma acestei acţiuni, Asociaţia Culturală „Bambi Music” a donat suma de 5.000 de lei tânărului Raul Trandafir Cega, din Caransebeş, care este nevăzător şi a fost selecţionat în acest sens de Serviciul de Asistenţă Socială din municipiu.

Mădălina DOMAN

Foto: Mihai OANCEA